Antena Căutare

Duminica Tomii 2019. Ce e bine să faci în Duminica Tomei pentru sănătate și viață lungă

Duminica Tomii 2019. Ce e bine să faci în Duminica Tomei pentru sănătate și viață lungă și de ce a doua duminică după Paște îi este dedicată Apostolului Toma.

duminica tomii

Duminica Tomii 2019. Ce e bine să faci în Duminica Tomei pentru sănătate și viață lungă și de ce a doua duminică după Paște îi este dedicată Apostolului Toma.

Duminica Tomei sau, popular, Duminica Tomii, se sărbătorește în fiecare an în prima duminică după Paște, fiind ziua care încheie Săptămâna Luminată. Așadar, duminica ce vine în acest weekend îi este dedicată Sfântului Apostol Toma, cel necredincios.

Din punct de vedere religios, în ziua prăznuirii apostolului Toma, Iisus s-a arătat ucenicilor pentru a doua oară după Înviere. Deoarece Toma nu credea în Înviere, Iisus l-a îndemnat pe Toma Necredinciosul, așa cum avea să-i rămână numele, să-i atingă semnele de pe corp în urma răstignirii. Acesta este momentul în care apostolul Toma crede în Iisus și în apartenența sa divină.

Duminica Tomii, 5 mai 2019 - tradiții și superstiții

Articolul continuă după reclamă

Duminica Tomii este o zi profunde semnificații și tradiții. La biserici se săvârșește slujba Utreniei. Oamenii aduc ouă roșii și colaci pentru ca preoții să le sfințească. Tradiția spune că după sfințirea acestora, ele se așează în coșuri, alături de lumânări aprinse, și sunt lăsate să plutească pe cursul unor ape curgătoare, pentru a ajunge la sufletele morților. Așadar, Duminica Tomei este una dedicată celor trecuți în neființă. Nu trebuie să uităm că a doua zi, după Dumnica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor, cunoscut și sub numele de Paștele Morților. Prin toate practicile acestor zile, în credința populară se spune că sufletele morților pot fi eliberate de păcate grele, săvârșite în timpul vieții.

Duminica Tomii 2019. Ce e bine să faci în Duminica Tomei pentru sănătate și viață lungăPaștele Blajinilor, sursa foto: crestinortodox.ro

În Duminica Tomii și în ziua de Paștele Blajinilor, de luni, 6 mai 2019, credincioșii își plâng morții. Se obișnuiește ca aceștia să întindă mese bogate, fie în cimitir, la căpătâiul celor decedați, dar și lângă biserici. Potrivit superstițiile acestor zile, oamenii pot sta, astfel, la masă, alături de sufletele dragi ale celor care au plecat, cinstind împreună Învierea lui Iisus. În credința populară, astfel de obiceiuri sunt musai a fi respectate pentru sănătate și trai lung.

Paștele Morților 2019. Când pică și ce semnificație are sărbătoarea

Criză de medici în spitale! Managerul caută disperat doctori pe Facebook! Ce salariu și benficii se oferă... Incendiu puternic la o fabrică din Vâlcea! O femeie a suferit arsuri grave (FOTO)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce e bine să îți iei copilul cu tine la magazin. Abilitatea pe care o poate dezvolta fără să îți dai seama, conform experților
De ce e bine să îți iei copilul cu tine la magazin. Abilitatea pe care o poate dezvolta fără să îți dai...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Criză fără precedent în ultimii 16 ani. Peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie, iar copiii sunt cei mai afectați
Criză fără precedent în ultimii 16 ani. Peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie, iar copiii sunt cei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x