Antena Căutare

El este monstrul care și-a snopit în bătaie soția, în fața celor șase copii. Fiica cea mare a vrut să se sinucidă, ca să nu-și mai vadă mama biciuită

Alina are șase copii și un bărbat care îi este monstru în loc de soț. Acesta și-a snopit în bătaie soția, în fața celor șase copii. Fiica cea mare a vrut să se sinucidă, ca să nu-și mai vadă mama biciuită. Barbaria bărbatului a ieșit la iveală după ce fata femeii a cerut ajutor.

El este monstrul care și-a snopit în bătaie soția, în fața celor șase copii | vremeanoua.ro

Prima veste bunã în cazul mamei cu șase copii de la Vetrisoaia, judetul Vaslui, bãtutã pânã la sânge de soțul ei! DGASPC Vaslui a intervenit ieri și a scos-o din familie pe Alina Enache, 33 de ani, dar și pe cei șase copii, cu vârste între 3 ani și 14 ani.

El este monstrul care și-a snopit în bătaie soția, în fața celor șase copii. Fiica cea mare a vrut să se sinucidă, ca să nu-și mai vadă mama biciuită

Mama și cei șase copii au ajuns într-un centru în care vor fi consiliați psihologic

De altfel, înaintea celor de la Protecția Copilului, la poarta familiei au ajuns și polițiștii. Aceștia i-au dat, pe loc, un ordin de restricție tatãlui bãtãus, care nu mai are voie sã se apropie de mamã sau de copii, scrie publicația locală vremeanoua.ro, care a relatat pe larg cazul Alinei Enache, mama a șase copii, snopită în bătaie de soț.

Articolul continuă după reclamă

El este monstrul care și-a snopit în bătaie soția, în fața celor șase copii. Fiica cea mare a vrut să se sinucidă, ca să nu-și mai vadă mama biciuită

Chiar și așa, asistenții sociali au considerat cã, totuși, cel mai bine este că mama și copiii sã meargã într-un centru specializat în protejarea și consilierea psihologicã a victimelor violenței domestice.

Copiii au povestit că și ei au fost bătuți de tatăl lor

Cei mai convingãtori în acest caz au fost copiii, care le-au povestit celor de la DGASPC viața amarã pe care o duc cu tatãl bãtãus. Nici copiii nu au scãpat de biciul tatãlui. Și ei au fost bãtuti de cel care le-a dat viatã. Fiica cea mare, de pildã, a spus cã, dacã mai vede o singurã datã cum tatãl sãu o bate pânã la sânge pe mama, ea se va sinucide.

Citește și: Femeie însărcinată, bătută crunt de soțul violent, chiar sub ochii celor șase copii. Surorile ei, apel sfâșietor:”O va omorî, dacă nimeni nu face nimic!”

Femeie snopită în bătaie de soț, în Vaslui: Vecinii ar fi de partea bătăușului

Sursa citată mai scrie că vecinii sustin cã bãrbatul e un om normal, care munceste pe unde apucã, iar dacã o mai bate pe femeie, “stie ea de ce”. “Mai bea câte un pahar si bãrbatul ei de asta se supãrã. Asa e într-o familie, te mai certi, te mai bati”, spun vecinii.

Tragedie la Iași! Trei fetițe au murit, la mal, sub ochii părinților. Copilele ar fi mers la scăldat și s-au înecat... Pompierii au găsit un carnagiu la Constanța! Capul tinerei era strivit în mașină: Prietena ei ar fi apăsat butonul de de...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x