Antena Căutare

Elevii vor fi testați anti-COVID-19 la școală. Părinții copiilor trebuie să-și dea acordul printr-un formular

Profesorii, dar şi elevii cu simptome de COVID vor putea fi testaţi la şcoală. Părinţii trebuie să îşi dea însă acordul pentru acest lucru, iar autorităţile trebuie să asigure personalul medical.

Copiii trebuie evaluaţi şi acasă de părinţi înainte să ajungă la şcoală. Însă, pentru ca elevii să poată fi testaţi pentru COVID trebuie acordul părinţilor. | shutterstock

Ministrul a reluat precizările referitoare la condiţiile în care se suspendă cursurile şi a subliniat că că elevii cu vulnerabilităţi care au adeverinţe nu sunt obligaţi să le reînnoiască. "Fără rabat de la portul măştii. Aerisirea la intervale regulate e un lucru esenţial", a subliniat Cîmpeanu.

„Este necesar din partea părinţilor să îşi exprime acordul informat cu privire la testare şi va exista pe pagina Ministerului Educaţiei şi al Sănătăţii un formular tip pentru exprimarea acordului pentru testare. Este important, pentru că doar testând putem să păstrăm pe toată lumea în siguranţă”, a declarat vineri ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul educației Sorin Cîmpeanu.

La ciclul gimnazial şi liceal, la primul caz se va face o anchetă epidemiologică, se recomandă şi testarea, şi vor fi analizate măsurile, fie se suspendă încă de la primul caz, fie nu e necesară suspendarea, se continuă până la al doilea caz, când se suspendă.

Citește și: Primele reacții adverse grave după vaccinarea anti-coronavirus. Cum s-au manifestat și cât au durat

Articolul continuă după reclamă

El a subliniat că se insistă pe respectarea distanţării fizice de minim un metru şi a menţionat că pentru a nu ajunge în situaţii absurde, mizează pe capacitatea organizatorică a directorilor.

Elevii vor fi testați anti-coronavirus la școală

Ministrul a precizat că vor exista teste antigen rapide la nivelul şcolilor, distribuite de direcțiile de sănătate publică. Mai mult, o parte din unitățile de învățământ au primit deja testele.

Medicii școlilor se vor ocupa de testarea elevilor, dar și de medicii de familie, asistenți medicali și comunitari, care vor fi instruiți în mod special. „Vor exista teleconferinţe şi vor exista eforturi din partea direcţiilor de sănătate publică la fiecare nivel şi lucrul acesta o să se întâmple progresiv începând de astăzi”, a declarat Vlad Voiculescu.

Citește și: Povestea băiatului care a stat în comă zece luni și nu știe despre pandemia de Covid-19, deși a luat virusul de două ori

„Fiecare test trebuie să fie raportat în maximum 24 de ore către DSP. (...) Testarea se va face pentru cadrele didactice care au simptome, de asemenea, pentru copiii care au simptome. Testarea se va face în cabinetele medicale sau într-un izolator. Atunci când un copil este testat pozitiv, urmează o anchetă epidemiologică şi ancheta epidemiologică va fi condusă de DSP de acolo şi de asta va fi nevoie de colaborarea cu conducerea unităţii de învăţământ. Asta înseamnă că acei colegi care au interacţionat cu copilul diagnosticat cu COVID-19 testat pozitiv vor trebui să fie testaţi, de asemenea, dacă există un consimţământ al părintelui. Dacă nu există un consimţământ, se va lua legătura cu medicul de familie”, a explicat ministrul care va fi procedura, potrivit digi24.

"Fără rabat de la portul măştii. Aerisirea la intervale regulate e un lucru esenţial", a mai spus Cîmpeanu.

Citește și: Restricții după vaccinare. Ce sunt obligați românii să respecte, în continuare, chiar și după ce s-au imunizat

El a menţionat că a cerut autorităţilor locale responsabile cu transportul şcolar să se asigure la respectarea condiţiilor de transport şcola, situaţia fiind identificată ca o vulnerabilitate majoră. De asemenea, vor fi controale petnru respectarea regulilor la transportul şcolar, notează news.ro.

Primele reacții adverse grave după vaccinarea anti-coronavirus. Cum s-au manifestat și cât au durat... Structura anului şcolar 2021-2022 se va schimba din toamnă. Ce trebuie să știe elevii despre examene, materii și vacanțe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x