Antena Căutare

Primele reacții adverse grave după vaccinarea anti-coronavirus. Cum s-au manifestat și cât au durat

Au apărut primele reacţii adverse grave după vaccinare. Un medic din Vâlcea a ajuns la spital după ce nu şi-a mai putut controla o parte a feţei, iar un rezident din Cluj spune că a avut o pareză temporară pe partea stângă a corpului.

Doctoriţa din Vâlcea s-a dus la rapel joia trecută, pe 28 ianuarie. După administrarea serului, a rămas 15 minute sub supravegherea medicului din centrul de vaccinare. Exact aşa cum prevede protocolul, notează Observator.

Pentru că nu mai avea probleme, femeia a fost trimisă acasă. A doua zi, s-a întors în Spitalul din Vâlcea pentru că avea contracții convulsive ale mușchilor la mâini. A fost internată la neurologie şi medicii i-au făcut mai multe investigaţii. Duminică, au externat-o. Două zile mai târziu, a avut din nou nevoie de îngrijiri.

Ulterior a cerut să fie transferat în Capitală. De azi, femeia e internată la Spitalul Universitar. Reprezentanţii unităţii spun că aceasta se simte bine.

Reacțiile adverse după vaccinarea anti-coronavirus

Ministerul Sănătăţii a fost informat de către reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică despre înregistrarea unei reacţii adverse rare, paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer.

Paralizia facială se află printre reacţiile adverse rare la vaccin şi poate apărea un caz la 10.000 de oameni. A fost raportată la 4 persoane dintre cele care au participat la studiile clinice efectuate de Pfizer. La trei dintre acestea, reacţia a apărut după rapel.

Citește și: Povestea băiatului care a stat în comă zece luni și nu știe despre pandemia de Covid-19, deși a luat virusul de două ori

Un medic rezident din Cluj susţine că şi el a avut reacţii adverse grave după prima doză de vaccin împotriva COVID.

"Mă simţeam foarte, foarte moleşit, cu cefalee, dureri musculare, stare de greaţă, ameţeală, iar noaptea, când m-am trezit, nu am putut să mă mişc. A fost ca o semiparilizie pe partea stângă, în zona în care a fost şi administrată prima doză", a declarat medicul rezident.

Peste 460 de mii oameni au fost vaccinaţi până acum cu o doză şi circa 165 de mii au primit şi rapelul. Doar în 2100 de cazuri au fost raportate reacţii adverse.

Medicului i s-a facut rau la 90 de minute dupa vaccinare. A doua doza. A mers in spital, a ramas doua zile. Era in parametrii normali asa ca a plecat

Citește și: Restricții după vaccinare. Ce sunt obligați românii să respecte, în continuare, chiar și după ce s-au imunizat

O reacție adversă severă a fost înregistrată în județul Vâlcea. O tânără, medic ORL, a suferit o paralizie facială temporară și a fost inconștientă pentru scurt timp la nici trei ore după ce a primit a doua doză de vaccin anti-Covid. Și-a revenit după ce a fost transportată la spital. Femeia este bine acum, iar epidemiologii fac investigații să lămurească ce s-a întâmplat.

Datele de la Institutul Național de Sănătate Publică arată că sunt în investigare 13 reacții adverse, mai grave decât cele semnalate în mod obișnuit.

Citește și: Cât durează, cu adevărat, imunitatea la vaccinul anti-COVID. Raed Arafat a oferit o serie de informații

Ministerul Sănătății a fost informat, joi, de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile despre o reacție adversă rară, respectiv paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer.

Cum vor începe școlile de luni. Ministerul Educației a publicat lista cu scenariul în care se încadrează fiecare localit... Elevii vor fi testați anti-COVID-19 la școală. Părinții copiilor trebuie să-și dea acordul printr-un formular...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x