Antena Căutare

Eroul și-a primit răsplata! Micuțul Emanuel și surorile sale vor avea o casă nouă!

Povestea lui Emanuel a impresionat o țară-ntreagă. În prag de sărbători, familia copilului de șase ani și-a pierdut casa în urma unui incendiu nimicitor. Și ca și cum nu ar fi fost de-ajuns, drama putea căpăta dimensiuni nemărginite, dacă nu ar fi fost el, „eroul de șase ani”

Povestea lui Emanuel a impresionat o țară-ntreagă. În prag de sărbători, familia copilului de șase ani și-a pierdut casa în urma unui incendiu nimicitor. Și ca și cum nu ar fi fost de-ajuns, drama putea căpăta dimensiuni nemărginite, dacă nu ar fi fost el, „eroul de șase ani”.

Cei trei îngeri sunt crescuţi doar de bunici, asta pentru că părinţii au ales drumul străinătăţii. În seara fatidică, bunicul era la muncă, iar bunica s-a asigurat că pruncii dorm şi s-a ocupat de treburile gospodăreşti.

POVESTEA UNEI TRAGEDII

În Ajun de Moş Nicolae, Emanuel, un băieţel în vârstă de 6 ani din comună Vutcani şi-a salvat surorile din flăcările care le-au cuprins casă.Cu un calm demn de un om mare, copilul nu s-a speriat, a luat-o pe mezina de doar 3 luni la piept, pe fetiţă de doi ani de mâna şi, desculţi, au ieşit în drum.

Ieri după-amiază, în timp ce bunicul era la tăiat salcâmi pentru foc, fratorii au rămas în grijă bunicii.
După ce i-a hrănit şi i-a culcat pe copii, femeia a mers să cumpere pamperşi. În urma ei, Emanuel s-a trezit şi, în timp ce se uita la televizor, copilul a văzut flăcări sub masă. Nu a intrat în panică. A trezit-o pe surioară de 2 ani care dormea lângă el, a luat-o de mâna, apoi a mers în camera alăturată şi a luat în braţe bebeluşul şi au ieşit cu toţii din casă, dezbrăcaţi şi desculţi. Au mers câteva zeci de metri, până au întâlnit o vecină, iar femeia i-a luat la ea în casă.

S-a dat alarma şi oamenii au sărit cu găleţi de apă să stîngă vălvătaia.Nu au avut nicio putere în faţă flăcărilor înalte de câţiva metri. Doar pompierii s-au putut apropia, însă nimic nu a mai putut fi salvat. Autorităţile locale s-au mobilizat imediat şi au cazat familia rămasă pe drumuri la rude.

În timp ce Protecţia Copilului a început o anchetă, întreagă comunitate vorbeşte numai despre curajul acestui băieţel, pe care îl consideră un erou.

ȘI TOTUȘI MOȘUL A VENIT!

La doar o zi de la evenimentul care a lăsat pe drumuri o întreagă familie, reprezentanții Fundației „Mereu Aproape” au reușit să facă o minune. La îndemnul profesorului Dan Voiculescu și cu ajutorul Alessandrei Stoicescu, Emanuel și surorile sale își vor petrece sărbătorile de iarnă cu un acoperiș deasupra capului: „Suntem bucuroși să vă anunțăm că prin intermediul Fundației Mereu Aproape, acești copii vor avea o casă”, a transmis Mihai Gâdea în direct la „Sinteza Zilei”.

Totul s-a așezat incredibil pentru familia eroului de șase ani. Alessandra Stoicescu a povestit cum a reușit Fundația „Mereu Aproape” să le ofere o casă la doar 24 de ore distanță de la incendiul care i-a mistuit gospodăria familiei lui Emi: „Dumnezeu a vrut așa. Profesorul Voiculescu ne-a contactat și ne-a transmis să lăsăm totul de-o parte și să îi găsim o casă acestor suflete năpăstuite. Până seara am reușit să rezolvăm aproape totul. Soarta a făcut ca în Butcani, locul de unde se trage eroul nostru exista o locuință pe care cineva a construit-o, dar în care nu a apucat să stea din motive pe care nu le vom expune. În tot acest timp am ținut legătura cu oameni de afaceri din România, care și-au arătat disponibilitatea și au donat suma necesară achiziționării casei. Mâine vom merge la fața locului și sperăm ca în maximum două zile, Emi și familia lui să se mute în casa cea nouă. Domnul Timiș, de la Cristim, Bogdan Padiu și Gigi Becali au dorit să contribuie pentru le aduce bucurie acestor oameni bătuți de soartă și împreună am reușit”, a povestit Alessandra Stoicescu.

.

Sărbătoare mare pentru ortodocși. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Filofteia!... Veste de ultimă oră pentru românii din Anglia! Nu e de glumă. Au nevoie de documente speciale pentru a locui şi munci ac...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor câștigătoare
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x