Antena Căutare

Încă un gest de omenie făcut de Gigi Becali. Un tânăr în stadiu terminal i-a cerut ajutorul și a primit imediat banii

Totul a început după ce un tânăr care a aflat că suferă de necruțătoarea boală i-a cerut ajutorul. Suferise deja o operație la cap, iar starea lui de sănătate se degrada tot mai mult. I-a scris o scrisoare lui Becali, în care îi spunea că are 31 de ani și că nu vrea să moară. A primit banii necesari tratamentului chiar în aceeași zi.

15 milioane de euro a investit Gigi Becali pentru construirea spitalului în care bolnavii de cancer primesc tratament gratuit. Totul a început după ce un tânăr care a aflat că suferă de necruțătoarea boală i-a cerut ajutorul. Suferise deja o operație la cap, iar starea lui de sănătate se degrada tot mai mult. I-a scris o scrisoare lui Becali, în care îi spunea că are 31 de ani și că nu vrea să moară. A primit banii necesari tratamentului chiar în aceeași zi.

După ce s-a aflat că Gigi Becali a investit milioane de euro într-un spital dedicat bolnavilor de cancer, a ieșit la iveală că patronul FCSB a ajutat și un arbitru bihorean.

Este vorba despre Lucian Știube, care la doar 31 de ani, a fost diagnosticat cu cancer, motiv pentru care nici nu mai activează în fobal.

Gigi Becali a deschis un spital destinat bolnavilor de cancer: "Totul este pe gratis"

Articolul continuă după reclamă

Astfel, după ce a primit un diagnostic crunt, colegii săi s-au mobilizat și au strâns bani pentru a-l ajuta. Când au constatat că suma strânsă nu este suficientă, ei l-au contact pe Alexandru Boc, fost vicepreședintele a Ligii Profesionale de Fotbal, bihorean de origine și fost component al naţionalei de fotbal. Acesta i-a îndemnat să scrie o scrisoare către Gigi Becali.

Fără să stea pe gânduri, Boc l-a abordat pe patronul FCSB-ului în 11 februarie, la meciul echipei sale cu Hermannstadt, de pe Arena Naţională, i-a înmânat scrisoarea, iar demersul a fost încununat de succes. După numai două zile, Lucian Știube și primit banii, pe care acum îi folosește la tratament.

Cum arată spitalul în care Gigi Becali tratează gratuit bolnavii de cancer

"Le-am spus să facă o scrisoare către Gigi şi să pună acolo şi nişte acte doveditoare ale bolii. M-am dus la Gigi în lojă, i-am spus despre ce este vorba şi i-am dat lui Luţu (apropiat al lui Becali - n.r.) plicul respectiv. Spre surprinderea mea, după doar două zile m-a sunat Luţu şi mi-a spus că şeful lui a aprobat. L-a trimis pe Luţu cu un pachet de bani şi i-a virat arbitrului o sumă importantă în cont. Vă daţi seama reacţia lui Lucian, a părinţilor săi, a colegilor. Acum face tratament, iar banii primiţi de la Gigi îl ajută foarte mult. Are la cap o operaţie, mai multe nu pot să spun", a declarat Alexandru Boc, potrivit Cancan.

Ministrul Muncii ar urma să acorde alocații majorate și pe luna martie, retroactiv: "Există posibilitatea ca alocaț... Cel mai poluat din România se află în Moldova! Bucureștii sunt fericiți: Capitala nu se regăsește în top 3...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x