Antena Căutare

Managerul Teatrului Gong Sibiu, despre introducerea gratuităţii elevilor: Voi fi forţat să nu mai investesc ca până acum în proiecte pentru copii şi tineret, ci "în săli de nunţi şi botezuri"

Managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret ”Gong” Sibiu, Adrian Tibu, se arată mâhnit de introducerea gratuităţii pentru elevi în instituţiile de spectacole, apreciind că necorelarea legilor este o lipsă de viziune. ”Am încercat de fiecare dată să găsesc înţelepciunea pentru a FACE într-un sistem care se tot DESFACE”, spune Tibu, care precizează că instituţiile ca cea pe care o conduce se finanţează şi din venituri proprii, iar lipsa acestora va afecta activitatea. ”Voi fi forţat să nu mai investesc ca până acum în proiecte pentru copii şi tineret, ci «în săli de nunţi şi botezuri»”, spune Tibu, care afirmă că instituţiile în subordinea cărora funcţionează teatrele nu vor putea acoperi necesarul de fonduri.

”Măi... nu se mai poate! Până aici! Sunt managerul unei instituţii publice de spectacole de cinci ani şi am încercat de fiecare dată să găsesc înţelepciunea pentru a FACE într-un sistem care se tot DESFACE. Să nu mai comentez, ci să mă adaptez, de cele mai multe ori la măsuri aplicate retroactiv. Deşi am mari semne de întrebare, nu voi comenta fezabilitatea aspectelor legate de organizarea sistemului educaţional prin proiectul de lege iniţiat de UDMR şi adoptat în Senatul României. Există profesionişti care trebuie să se pronunţe. Deşi include facilităţi esenţiale pentru elevi, nu cred că această lege trebuia mutilată”, a scris pe Facebook Adrian Tibu.

Acesta se arată mâhnit de modul în care a fost adoptată legea respectivă.
”Sunt absolut mâhnit de modul în care s-a avansat tacit, fără un dialog real, impactul gratuităţii elevilor în teatrele pentru copii, în condiţiile în care aceştia reprezintă publicul ţintă, majoritar”, a mai scris Tibu.

Acesta explică faptul că există deja Legea 71/2018 pentru modificarea art. 84 alin. (1) şi (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin care elevii din învăţământul preuniversitar beneficiază de 75% reducere la bilete, iar studenţii (ca şi pensionarii) de 50% reducere.

”Ceea ce mi se pare firesc, cred cu tărie că aceste categorii de public trebuie susţinute, nu mă înţelegeţi greşit. Prin misiunea noastră ca teatre publice avem o filosofie orientată în această direcţie. Dar de aici şi până la a da peste cap un sistem prin necorelarea unor legi înseamnă lipsă de viziune. Ca instituţie publică ce se finanţează şi din venituri proprii voi fi forţat să nu mai investesc ca până acum în proiecte pentru copii şi tineret, ci «în săli de nunţi şi botezuri». Pentru că nu vă imaginaţi că Ministerul Educaţiei decontează mersul la teatru sau că primăriile şi consiliile judeţene vor acoperi brusc toate cheltuielile teatrelor, în condiţiile în care oricum de la an la an presiunea pe administraţiile locale e tot mai mare prin transferul de cheltuieli”, a mai scris Tibu.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit acestuia, pentru spectacolele organizate cu elevii din şcoală, biletul la Teatrul GONG Sibiu este 7 lei. Preţul include şi costul transportului cu autobuzul pentru cei care nu sunt în vecinătatea teatrului. Mai mult decât atât, teatrul oferă bilete sociale (gratuitate) copiilor ce provin din familii cu o situaţie financiară precară sau dezvoltă parteneriiate cu firme private pentru a aduce gratuit copiii de la sate.

”De ce nu ai lăsa un sistem funcţional să funcţioneze? Gratuitatea generală nu înseamnă echitate şi nici o creştere a calităţii. Sper din tot sufletul că Preşedintele României Klaus Iohannis va retrimite această lege în Parlament”, a mai scris Adrian Tibu.

Teatrul pentru Copii şi Tineret ”Gong” Sibiu funcţionează în subordinea Primăriei Sibiu, instituţiecondusă din 2000 până în 2014 de Klaus Iohannis.

Senatul a adoptat, în şedinţa de luni, cu 73 de voturi ”pentru” şi 34 de abţineri Legea 159/2019, depusă de UDMR care prevede modificarea şi completarea a unor acte normative în domeniul educaţiei

Sursa : news.ro

Ultimă oră! Mama Alexandrei Măceșanu și-a recunoscut fata într-o poză recentă. "Ea este! Am primit zeci si sute de ... Pedeapsă inedită după ce s-a urcat băut la volan. Un medic din Iași a fost pus să grebleze flori în tot orașul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x