Antena Căutare

România, lovită de al doilea val de coronavirus?! Ministrul Sănătății, un nou avertisment: ”Se poate deceda și la 30, 35 de ani, fără comorbidități. Trebuie să fim precauți!”  

Numărul cazurilor de coronavirus rămâne, în continuare, ridicat, însă ministrul Sănătății spune că nu putem vorbi despre al doilea val de infecții cu COVID-19 în România, ci de un prim val cu ”două cocoașe”.  Acesta susține, însă, că cea de-a doua cocoașă are un potențial distructiv mai mare decât prima, întrucât cetățenii și-au pierdut instinctul de conservare și se expun riscului de infectare fără să se gândească la consecințe.

România, lovită de al doilea val de coronavirus?! Ministrul Sănătății, un nou avertisment pentru români: ”Se poate deceda și la 30, 35 de ani, fără comorbidități. Trebuie să fim precauți!”

În cadrul unui interviu, acesta a făcut apel la oameni să se gândească și la personalul medical care petrece ore în șir în combinezoane.

”Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe. Putem face o a doua cocoașă care poate fi mai violentă decât prima, în condițiile în care dacă atunci acționa un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare este dat la o parte de concentățenii noștri”, a declarat Tătaru la Digi24.

Cum a fost pedepsit bărbatul bolnav de COVID-19, care a mers la picnic cu prietenii. Fiul și soția lui sunt și ei infectați

”Dacă vrem să stricăm tot ce a făcut acest corp medical haideți să ieșim pe la tribunele Parlamentului, în stradă, să umplem rețelele sociale tocmai cu îndemnurile pe care le vedem în ziua de azi.”, a mai spus el.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, ministrul Sănătății susține că victimele coronavirusului pot fi și tineri fără comorbidități.

Un nou simptom COVID-19 dă peste cap recomandările medicilor: „Se transmite și așa! Masca nu este suficientă”

”Le recomand să se uite în jur, să se uite în spitale, să meargă în secțiile de terapie intensivă, să vadă dacă într-adevăr există acest coronavirus, să vadă că se poate deceda la 30, 39 de ani fără a avea comorbidități, să vadă că un corp medical stă în acele combinezoane transpirând o zi întreagă în niște condiții foarte grele, dar facându-și meseria. Nu cred că merită acest lucru, nici acest corp medical, nici cei care au respectat în această perioadă toate regulile”, a declarat Nelu Tătaru.

Peste 800 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore

Au fost raportate 823 de cazuri noi de coronavirus, în România, după un interval de 24 de ore, și 19 noi decese.

Bilanțul total al cazurilor de coronavirus în țară a ajuns, astfel, la 54.009, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

„Tati și-a dat viața pentru noi! Este eroul nostru!”. Un tată a murit după ce și-a salvat copiii! Soția lui, declarație tulburătoare! „Îl voi iubi mereu!”

În total, 27.750 de pacienți cu Covid-19 au fost declarați vindecați și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În unitățile sanitare, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 419 pacienți.

Până acum, la nivel național, au fost prelucrate 1.248.318 de teste. Dintre acestea 8.045 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.646 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.399 la cerere.

Elevii, protest pentru redeschiderea școlilor în septembrie. Ce spune Orban despre întoarcerea la cursuri: ”Școala va în... Explozie de cazuri de coronavirus și de decese, în România. Rafila: ”Ne așteptăm la o creștere rapidă a cazurilor de ter...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x