Ascuns in creierul muntilor, cel mai mic oras din Romania si locutorii lui, putin peste 1000 la numar, isi pleaca fruntile a resemnare. Baile Tusnad. Pentru oamenii de aici viitorul si libertatea promisa in ' 89 a fost pentru doar praf in ochi. Odata cu tranzitia, investitorii dorncii de profituri mari cu investitii minime au distrus tot ce inseamna turism. Metodic, bucata cu bucata.
“Tuistii straini aproape ca s-au dus. Care a privatizat a ridicat pretul. Si atunci normal ca ala din Norvegia sau din Suedia mai bine se duce in Elvetia, unde tarifele sunt mai ieftine. Asta e boala turismului romanesc. E foarte scump. Si nu are infrastructura”, spune, dezamagit, un batran.
Batranii, cam singurii ramasi in locurile de bastina, nu pot decat sa priveasca neputinciosi cum hotelurile si pensiunile, altadata pline pana la refuz cu turisit straini, asteapta in zadar vremurile de altadata.
“A fost o vreme cand veneau oamenii cu banii, aveam si noi bani mai multi. Astazi nu avem nici bani, nici sanatate, nici serviciu pentru copiii nostri”, se plange un locuitor. Dar orasul a ramas oras inca din 1968. Si darile tot ca la oras. Suficient sa-i saraceasca si mai tare pe oamenii care oricum nu au de unde sa dea.
“Eu personal vad ca, pentru mine si pentru locuitorii orasului, ar fi mai bine sa aiba un status de comuna, deoarece impozitele sunt mai mici intr-o comuna”, e de acord si Maria Melles, viceprimarul orasului Tusnad Bai.
Solca, judetul Suceava. Altadata, berea produsa la fabrica din oras era faimoasa in toata tara. Investitorii au cumparat-o si au vandut-o, bucata cu bucata la fier vechi. Iar viata oamenilor s-a inrautatit.
“Ce frumoasa era Solca odata. Am si eu 54 de ani, 55 de ani. Ce frumusete era! Era fabrica de bere, era complexul, era cabana 3 iazuri. Vai, ce frumusete era!”, isi aduce aminte o femeie. Pe atunci, berea de Solca era pe locul intai si pe locul 2 era Azuga.
Cu destinele ingemanate cu cel al orasului, oamenii din Solca pot doar sa-si aminteasca cat de bine era pe vremuri. Cand orasul duduia de industrie. Dar, fabricile s-au inchis, spitalele s-au inchis, totul s-a inchis. Singurul lucru finantat de la bugetul statului mai ramane azilul pentru batrani, care asigura cateva zeci de locuri de munca. Restul se descurca asa cum poate.
In oras a existat si un sanatoriu TBC, care era finantat separat, din Minister si Spitalul de boli cronice. Dar investitorii n-au venit asa, ca a fost inchis in 2002 si totul s-a dus pe apa sambetei, cu tot cu banii care intrau in bugetul local.
“Pe an ce trece, gradul de incasare e in scadere. Populatia, nu ca nu plateste din reavointa, ci probabil din cauza sumelor de bani pe care nu-i au”, povesteste un domn.
Nucet, judetul Bihor. Cu doar putin peste 2000 de locuitori este cel mai mic oras din tot judetul. Daca la poalele Apusenilor nu s-ar fi descoperit uraniul, probabil ca si acum ar fi fost un satuc minier uitat de lume.
In 1956 a fost declarat oras. La vremea aceea avea peste 5.600 de locuitori, iar in zona lucrau intre 15.000 si 20.000 de oameni.
Ca o ironie a destinului, pe fiecare dintre cele trei strazi existente in Nucet se gasesc si trei locuri emblematice in viata unui om din oras. Spitalul, in care s-au nascut, primaria, unde s-au casatorit si cimitirul, unde-si dorm somnul de veci. Pe multi dintre localnici nu-i deranjeaza micimea urbei lor.
“Niciodata nu mi-a placut aglomeratie si ne simti m bine, se cunoaste fiecare cu fiecare”, spune un locuitor. Ii deranjeaza insa faptul ca au ramas oras doar cu numele. Si viitorul le-a ramas ingropat in minele inchise.
Un pas catre crearea a noi locuri de munca a fost facut de autoritati, care au ridicat singura partie de schi din Bihor chiar langa orasul cu nume de nuc.
Cu sau fara viitor, oamenii raman in orasele cat un sat. Si daca autoritatile si investitorii i-au uitat sau i-au ocolit, inca mai spera ca Dumnezeu se va intoarce cu fata si catre ei.
