Povestea sta in felul urmator: Cat vezi cu ochii, totul este alb. In tot satul nu e nimic de facut. Dar oamenii prefera sa deschida usa birtului decat sa puna mana pe lopata si sa dea o mana de ajutor… tot pentru ei ar face pana la urma, pentru ca tot satul este o partie imensa. Daca n-ar fi indicatoarele rutiere si fumul care iese pe hornuri, n-ai putea sti unde incepe si unde se termina localitatea. Oricum, satenii au vazut cum arata o freza doar in paginile unui almanah din 1972. “Poate doar prin acte a trecut vreun utilaj”, spune un localnic nemultumit. Cu dintii negri de la praful inghitit si injurand in barba, oamenii au facut un pact tacit. Toata lumea isi curata strict zapada din fata gospodariei. Asa ca poate sa ninga cat vrea.
Alt sat, alt judet, aceeasi distractie… la birt. Locul unde domneste indiferenta, mai ales atunci cand vine vorba de indepartarea zapezii. Practic, oamenii erau in stare sa discute despre orice, numai despre munca nu. De fapt, in spatele deciziei, aparent anarhiste de a nu pune doua paie in cruce, sta o filozofie mai profunda a unor conationali. Puternic inrudita cu procedeul strabun de a taia frunza la caini. O spune chiar acest domn: “Treaba, ca daca iese lumea sau nu iese la deszapezire, e mai complicata decat asa, nu un raspuns in doua cuvinte”.
Continuarea explicatiei s-a lasat asteptata mult si bine. Cert este ca si in aceasta iarna ne-am dat masura valorii. Daca nu vine primarul sa deszapezeasca, putem s-avem zapada si-n dormitor, ca nu ne pasa!
Observator special: Taberele de stat din Romania nu au reguli clare de siguranta... O romanca, data in judecata pentru ca a nascut un copil bolnav in Germania...
