Antena Căutare

Olga a Kievului, sfânta de temut care și-a răzbunat soțul. Conducătoarea care a devenit renumită pentru faptele sale

Olga a Kievului este o sfântă sărbătorită atât în Biserica Catolică, cât și în Biserica Ortodoxă. Chiar dacă lucrurile pe care le-a făcut în trecut nu sunt demne de un sfânt, femeia a rămas în istorie pentru faptele ei.

Olga a Kievului este o sfântă sărbătorită atât în Biserica Catolică, cât și în Biserica Ortodoxă. Chiar dacă lucrurile pe care le-a făcut în trecut nu sunt demne de un sfânt, femeia a rămas în istorie pentru faptele ei. | Profimedia

Olga a Kievului a fost una dintre cele mai răzbunătoare conducătoare din istoria Rusia Kieveană, principat ce a dat mai apoi naștere Rusiei moderne, Ucrainei și Belarusului, regiune ce se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Olga a Kievului s-a născut în 903, în Pskov, Rusia. Ea a fost căsătorită cu Igor, Prințul Kievului și i-a oferit un fiu.

Olga s-a transformat într-o conducătoarea de temut

După moartea soțului ei, Olga preia puterea și devine mai mult decât o simplă soție și mamă. Cărțile de istorie aveau să prezinte multe din viața ei, potrivit History Answers.

Articolul continuă după reclamă

Ca oricare imperiu în dezvoltare, Rusia Kieveană a crescut mai mult decât și-ar fi închipuit vecinii săi. Relația dintre Drevleni, un popor slav din est, și poporul din Rusia Kieveană erau complicate. Drevleni s-au alăturat Rusiei Kievene în campanii militare împotriva Imperiului Bizantin și au plătit tribut predecesorilor lui Igor.

Citește și: Motivul pentru care soldații ucraineni îşi ung gloanţele cu grăsime de porc pentru a le folosi în lupta cu cecenii

Drevleni s-au oprit din plata tributului după moartea lui Igor. În timpul domniei sale, Igor a încercat să restaurească privilegiile sale în 945, într-o călătorie în capitala Iskorosten (astăzi Korosten în nordul Ucrainei).

Vizita lui nu a fost pașnică, iar Drevlenii au luptat, ucigându-l pe Prințul din Kiev într-un mod barbar. Potrivit scrierilor cronicarilor din acea vreme, Drevlenii l-au legat pe Igor de doi copaci îndoiți și l-au privit cum trupul i se rupe în două pe măsură ce cei doi copaci se întindeau.

Pentru că fiul lui Igor, Svytoslav, avea doar 3 ani când tatăl lui a murit, Olga a fost cea care a preluat puterea și a fost ridicată la rang de sfântă pentru răzbunarea pe care i-a adus-o soțului ei.

Cum i-a decimat Olga pe Drevleni

Drevlenii credeau că o vor convinge pe Olga să se căsătorească cu conducătorul lor, Prințul Mal, dar nu știau ce planuri diabolice pune ea la cale.

Drevlenii au trimis 20 dintre cei mai puternici bărbați ai lor pentru a o convige pe Olga să se căsătorească cu Prințul Mal, cel care îi omorâse soțul. Olga a pus la cale uciderea lor și a privit cum aceștia sunt capturați de oamenii ei și îngropați de vii. Apoi ea i-a trimis vorbă Prințului Mal că acceptă cererea în căsătorie dacă el va trimite trupe să o însoțească în regatul lui.

Citește și: Povestea emoționată a unui băiețel de 8 ani, îngrijorat pentru viața tatălui blocat în Kiev: „Mami, trebuie să merg la război?"

Atunci când aceștia au ajuns, ea i-a invitat să se odihnească și să facă o baie în baia ei. Apoi s-a decis să îi încuie acolo și le-a dat foc. După ce a reușit să extermine mare parte din Drevleni, Olga a anunțat că va ajunge curând în capitala Dreviană, la Iskorosten și i-a rugat pe cei de acolo să pregătească toate cele necesare pentru înmormântarea soțului ei, Igor.

După ce s-au ospătat și au băut la înmormântare, ostașii Olgăi au ucis 5.000 de Drevleni. După ce armata Olgăi a ucis aproape toți Drevleni, cei rămași în viață au cerut îndurere. Olga le-a cerut atunci să îi aducă porumbei și rândunele pentru fiecare dintre soldații ei.

Zis și făcut. După ce a primit câte un porumbel și o rândunică pentru fiecare soldat în parte, Olga a le-a poruncit oamenilor ei să le lege păsărilor de picior o bucată de material îmbibată în sulf și să le lase să zboare pe timpul nopții. Astfel, când păsările au aterizat în cuiburi, au loc foc toate, arzând casele din împrejurimi și astfel au decedat toți Drevlenii.

În ziua de azi, Olga e venerată drept o sfântă. Ea a fost prima conducătoare a Rusiei Kievene care a adoptat creștinismul. Pentru asta, poporul ei a numit-o “egală cu Apostolii”.

Cea mai puternică rugăciune pentru pace și încetarea războiului. Ce rugăciune să spui pe timp de război și conflicte... Alexandru Rafila anunţă măsurile de relaxare propuse pentru a intra în vigoare în perioada următoare. Ce se va întâmpla ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x