Antena Căutare

Totul gratuit: Pachete cu produse de igienă, făină albă și conserve pentru un milion de români. Cine sunt beneficiarii și ce condiții trebuie să îndeplinească

Marcel Boloş,ministrul Fondurilor Europene, a anunţat că Guvernul a adoptat joi ordonanţa de urgenţă care reglementează sistemul de distribuţie a pachetelor cu produse de igienă şi alimentare destinate unui număr de 1.200.000 de persoane aflate într-o situaţie de vulnerabilitate.

Totul gratuit: Pachete cu produse de igienă, făină albă și conserve pentru un milion de români. Cine sunt beneficiarii și ce condiții trebuie să îndeplinească

"Discutăm de o primă tranşă de pachete de igienă corporală, pentru care va începe distribuirea începând cu data de 4 iunie şi apoi două tranşe de pachete alimentare, adică peste 2.400.000 de astfel de pachete, care vor fi distribuite începând cu data de 15 iunie.

Este o măsură aşteptată pe de o parte de beneficiarii pachetelor alimentare, care se găsesc astăzi în situaţie de risc de sărăcie, care au venitul sub venitul minim garantat pentru acordarea ajutorului social, dar este o măsură aşteptată şi de industria de panificaţie, de industria alimentară", a arătat ministrul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Guvernul a aprobat măștile gratuite! Care sunt românii ce vor beneficia de acest privilegiu


El a menţionat că pachetele vor include în total 35.000 de tone de făină albă de grâu, peste 10.000 de tone de conserve de carne de vită, peste 6.000 de tone de conserve de carne de porc.

Articolul continuă după reclamă

Atenție la ce mască de protecție cumperi! Ce informații esențiale trebuie să verifici, pe etichetă


"Este o cantitate importantă de produse care în această perioadă sunt extrem de utile pentru industria de panificaţie şi industria alimentară.

Valoarea fondurilor europene alocate este de 225 de milioane de euro - sumă extrem de importantă - şi guvernul României contribuie cu partea de cofinanţare, astfel încât în perioada aceasta, în care ne confruntăm cu criza de sănătate publică, să avem grijă şi de categoriile de persoane vulnerabile care au nevoie de această susţinere", a menţionat ministrul.

De ce 37,3 grade? Alexandru Rafila a explicat cum a fost ales pragul și de ce este necesară verificarea temperaturii



Pachetele cu produse de igienă şi alimentare au fost achiziţionate de Ministerul Fondurilor Europene, în baza Programului operaţional "Ajutorarea persoanelor defavorizate" - POAD.

(sursa: Agerpres)

Guvernul a aprobat măștile gratuite! Care sunt românii ce vor beneficia de acest privilegiu... Nu o să-ți vină să crezi! Tratament VIP și salariu impresionant pentru opt românce care lucrează la o fermă viticolă în ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x