Antena Căutare

Pacientă externată din spital, la Iași, gasită moartă lângă ghena de gunoi. Capul i-a fost mâncat de câini

O femeie și-a găsit sfârșitul chiar lângă spitalul din Iași, acolo unde fusese internată. Imediat după ce medicii i-au făcut externarea, aceasta ar fi murit. Cadavrul i-a fost găsit de un trecător, care a anunțat imediat Poliția, explicând că un picior, o mână și capul i-au fost mâncate, cel mai probabil, de câinii maidanezi din zonă.

O femeie și-a găsit sfârșitul chiar lângă spitalul din Iași, acolo unde fusese internată. Imediat după ce medicii i-au făcut externarea, aceasta ar fi murit. Cadavrul i-a fost găsit de un trecător, care a anunțat imediat Poliția, explicând că un picior, o mână și capul i-au fost mâncate, cel mai probabil, de câinii maidanezi din zonă.

Poliţiştii au demarat o anchetă după ce cadavrul unei femei a fost găsit lângă o clădire dezafectată, în cartierul Copou din municipiul Iaşi, după câteva săptămâni de la externarea acesteia din spital, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc, a declarat, pentru AGERPRES, că un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că a văzut un cadavru lângă o clădire dezafectată din zona rezidenţială Copou. Aceeaşi persoană semnala că animalele devoraseră parţial corpul victimei.

O mână, un picior și capul erau dezintegrate

Articolul continuă după reclamă

Cadavrul femeii a fost devorat de câinii comunitari din zonă. O mână, un picior și capul i-au fost devorate, a descris martorul care a găsit-o pe femeie. Trupul neinsufletit a fost transportat la Institutul de Medicină Legala (IML) Iași pentru necropsie. În urma analizelor de specialitate se va stabili dacă femeia a avut parte de o moarte biologică sau dacă a fost victima unei infracțiuni.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu e glumă! Un pacient a dat foc Spitalului de Urgenţă din Alba Iulia încercând să fumeze pe ascuns... Anunț uriaș pentru pensionari! Mai mulți bani vor ajunge în casele românilor înainte de Paște, pe lângă recalculare! Cin...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Durerea fără margini a părinților Anastasiei Piron. Ce au scris pe coroana funerară: „Îngerul nostru”
Durerea fără margini a părinților Anastasiei Piron. Ce au scris pe coroana funerară: „Îngerul nostru”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Monica Pop, mesaj dureros după ce a suferit un AVC și a fost dusă de urgență la Elias! Ce lovitură grea a primit celebrul medic
Monica Pop, mesaj dureros după ce a suferit un AVC și a fost dusă de urgență la Elias! Ce lovitură grea a...
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el mai tânăr
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele: Guvernul demis acum 87 de zile se află încă la putere
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele:... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia Redactia.ro
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x