Antena Căutare

Poşta Română a redeschis trei rute noi pentru îndrumarea traficului poştal internaţional cu Ungaria, Bulgaria şi Serbia, pe cale rutieră

Poşta Română anunţă că a redeschis, sâmbătă, de Ziua Europei, trei rute noi pentru îndrumarea traficului poştal internaţional cu Ungaria, Bulgaria şi Serbia, pe cale rutieră. "Astfel, Poşta Română a iniţiat o fază intermediară, deschizând aceste rute tradiţionale pe cale terestră, pentru a reveni progresiv la situaţia de normalitate de dinainte de criza provocată de noul coronavirus", afirmă directorul general Horia Grigorescu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de companie, camionul Poştei Române care va pleca spre Budapesta va asigura schimbul de trimiteri poştale cu origine România, respectiv din Ungaria spre ţara noastră. Pe lângă sacii proprii, Poşta Română va transporta către Ungaria şi trimiterile din Republica Moldova şi Serbia. Traficul va avea frecvenţă săptămânală, fiind estimată o greutate de 1,5 tone pe sens.

O familie și-a infectat animalul de companie cu coronavirus, apoi l-au eutanasiat. La veterinar, medicul a avut un șoc, ce simptome prezenta

De asemenea, pe relaţia Bucureşti - Ruse, Poşta Română va transporta trimiteri din România cu destinaţie Bulgaria şi trimiteri în tranzit din Republica Moldova şi Ucraina către Bulgaria, Grecia sau Cipru. La întoarcere, camionul poştal va aduce trimiteri din Bulgaria şi Grecia pentru România şi trimiteri în tranzit de la Bulgaria şi Grecia pentru Moldova, pe care le transportă ulterior la Chişinău. Traficul va avea frecvenţă săptămânală.

Un nou simptom al coronavirusului atacă pacienții! Pare că le-au degerat picioarele, sunt roșii și tumefiate: „acestea sunt leziuni purpurii"

Articolul continuă după reclamă

Totodată, a fost inaungurată cursa România - Serbia. Schimbul de expediţii cu poşta sârbă va avea loc în zona neutră, pe digul de la Porţile de Fier I. Camionul Poştei Române va transporta atât trimiterile proprii, cât şi trimiteri din Ucraina cu destinaţie Macedonia şi Bosnia Herzegovina.

Mărturiile doctorului Virgil Păunescu: "M-am vaccinat împotriva Covid-19, funcționează!" În două săptămâni are confirmarea unui laborator din afara României

"Am redeschis aceste rute, astăzi, într-o zi cu o importanţă deosebită pentru Uniunea Europeană ca prim pas în evoluţia pozitivă de iesire din perioada dificilă pe care o traversăm. Astfel, Poşta Română a iniţiat o fază intermediară, deschizând aceste rute tradiţionale pe cale terestră, pentru a reveni progresiv la situaţia de normalitate de dinainte de criza provocată de noul coronavirus.

Meseria de poştaş însemnă, prin definiţie, crearea de punţi între oameni, ceea ce încercăm şi noi să facem prin toate măsurile pe care le implementăm”, a declarat Horia Grigorescu, director general al Poştei Române.

Sursa : news.ro

Semnal de alarmă! Covid-19 are noi simptome, febra și tusea NU sunt singurele semne! "Am simţit o presiune puternic... Guvernul britanic vrea să introducă carantină obligatorie pentru cei care sosesc din străinătate...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ai alergie la ambrozie? Aplicația care îți arată nivelul polenului din zona ta și când e mai bine să eviți expunerea
Ai alergie la ambrozie? Aplicația care îți arată nivelul polenului din zona ta și când e mai bine să eviți...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Schimbare importantă pentru influencerii din România. În ce condiții trebuie să notifice CNA dacă au peste 100.000 de urmăritori
Schimbare importantă pentru influencerii din România. În ce condiții trebuie să notifice CNA dacă au peste...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x