Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat o estimare a valorilor termice care se vor înregistra în ţara noastră până în luna mai inclusiv.
Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
MARTIE
Valorile temperaturii aerului vor fi apropiate de mediile multianuale, exceptând regiunile sud-estice precum şi, local, cele sudice şi vestice, unde se vor situa peste normalul perioadei.
APRILIE
Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sudice, local, se vor situa sub aceste medii.
MAI
Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în vestul şi sud-estul ţării şi se vor situa, în general, sub aceste medii în restul teritoriului.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general excedentare, exceptând arii restrânse din sud şi est, unde vor fi apropiate de mediile multianuale.
Sursa: meteoromania.ro
Vremea cu Flavia Mihășan: ”Soarele se lasă așteptat. Va ploua în toate regiunile!”... Iată povestea emoționantă a Luizei: are 14 ani și de opt face gimnastică ritmică!...