Antena Căutare

Sărbătoare ortodoxă. Românii care poartă prenumele Grigore își serbează onomastica

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului nostru părinte Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului nostru părinte Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh, şi tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoşteau decât două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieţuit câţiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina cea adâncă a Sfintei Treimi.

Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Şi era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faţa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă şi cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleşuv. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.

Sursa: noutati-ortodoxe.ro.

Articolul continuă după reclamă
Ferește-te de ele! Top trei cele mai supărăcioase zodii... România nu iese din „zodia frigului”. Încă două zile de ger!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x