Două fetiţe părăsite de mamă sunt crescute într-o sărăcie lucie de către bunica lor. De când femeia care le-a dat viaţă le-a abandonat, bunica se dedică trup şi suflet celor două comori cu ochii căprui. Iar bătrâna vrea să le ofere un trai mai bun, dar nu are cum.
Nu stă cu mâna întinsă, nu cerşeşte, vrea doar ca cele două copile să poată să aibă măcar mâncare și rechizite pentru şcoală.
La limita dintre blestem şi binecuvântare. între nepăsarea mamei şi disperarea bunicii Maria, care îşi împarte ruga în două. Așa trăiesc Denisa şi Natașa, două surioare de șase și șapte ani, în timp ce bătrâna se închină ca să le poată păstra în linişte pe nepoţelele care, de doi ani, o văd ca pe o mamă. O mamă adevărata, nu ca cea care le-a adus pe lume.
Bătrâna care poartă în ochi jarul mâhnirii încearcă să le îngrijească. Se străduieşte să îmblănzească soarta fetiţelor. O soartă crudă care a hotărât ca ele să rămână fără mamă.
Le-a lăsat și a fugit departe, în străinătate, fără să mai dea vreun semn de viață. de parcă îngerii pe care i-a purtat în pântece nouă luni ar fi fost doar niște păpuşi, nu fiinţe, nu pruncii ei.
