"Nana nascocise un instrument de tortura numit «cureaua», care nu era altceva decat o fasie de piele, taiata la un capat in multe capetele. Aceasta curea servea pentru a ne bate sau se pretindea ca aceasta ar fi menirea ei, dar nu-mi aduc aminte sa fi fost vreodata intrebuintata; era totdeauna atarnata de patul uneia dintre noi ca o amenintare pentru cele nesupuse.
Erau doua «curele», una cafenie si una neagra, si nu stiu de ce hotarasem ca cea neagra era cea mai rea; ea era spaima cea mare. Nana facea parte din epoca in care doctoriile se administrau fara sa incerce nimeni a le indulci. Trebuia sa fie primite in toata neimblanzita lor rautate si trei dintre ele mi-au lasat o amintire de groaza. Mai intai si mai presus de toate, ricina, pe care ne-o dadea intr-o lingura de argint incalzita; niciodata hapurile de ricina ale mamei n-au ajuns pana in apartamentul copiilor!
Apoi erau prafurile lui Gregori, grunzuroase, portocalii, cuprinzand revent, pe care nana, cu nemiloasa hotarare, le topea intr-un paharel de vin; era un amestec dezgustator si inghitirea lui o tragedie, care nu se desfasura niciodata fara scene de razvratire.
Al treilea medicament se numea prafurile lui Grey; era destul de rau, totusi mai putin grozav decat celelalte doua si ni se dadea intr-o lingura indulcita cu peltea rosie de coacaze, ceea ce a facut cu neputinta pentru mine sa mai gust vreodata acea peltea! Ah, dar uitam inca o ingrozitoare doctorie numita siropul lui Squills, pe care ni-l dadea cu sila cand, nu stiu din ce pricina, era socotit de neaparata trebuinta sa-ti golesti stomacul. Emeticul lui Squills nu intarzia niciodata sa-si produca efectul, folositor poate, insa desigur foarte neplacut. Cand oficia la dulapul cu medicamente, nana era neinduplecata, ca soarta cand hotaraste destinul unui om. Cat de limpede o revad! De asemenea revad si «curelele», una neagra si una cafenie, atarnate de patul nostru ca o amenintare impotriva oricarei neascultari. In sala din fata camerei noastre de culcare era asezata o mare pendula veche, in forma de dulapior, care canta un refren de cate ori batea ceasul.
Acest sunet impreuna cu dangatul lui Big-Ben, umpland vazduhul noaptea, sunt doua amintiri legate de timpul copilariei noastre, de bucuriile si de temerile, de sperantele, lacrimile razvratirile lui. Iar scumpa noastra nana, Pitcathly, era neinduplecata zeita a camerei de dormit, precum m-lle X era tiranul camerei de studiu; o iubeam mai mult decat pe nana, cu toate ca, privind inapoi, mi se pare ca nana era, dintre amandoua, cea mai severa.
Amintirile mele despre odaia de studiu din Clarence House sunt de diferite feluri. Era o odaie lunguiata, cam ingusta, avand la un capat un camin, iar ferestrele priveau spre Stafford House, locuit atunci de ducele de Sutherland.
Nu-mi aduc aminte multe din lectiile noastre, dar stiu ca in aceasta odaie anume am facut cunostinta cu adevarata ceata londoneza, atat de deasa, incat nici macar nu puteai zari focul arzand la celalalt capat al odaii, care nu era prea mare. Mademoiselle purta ochelari, calca cu varful picioarelor in afara; era cat se poate de evlavioasa si foarte buna prietena cu o doamna de onoare a mamei, lady Emma Osborne, o aristocrata de cea mai desavarsita distinctie, necasatorita, vesnic scandalizata, vesnic razvratita si inteleasa mi se pare cu mademoiselle pentru a gasi cusururi, obiceiuri si ideilor straine ale ducesei.
Tot articolul, in Jurnalul National
UPDATE! Varul lui Lucian Bute, in coma. Batausii, retinuti!... Una dintre victimele conflictului din Deta a provocat un nou scandal...
