Un accident teribil a avut loc dimineață, când trei români, membri ai aceleiași familii, au ajuns de la o nuntă direct la spital.
Conform Antena 3, microbuzul în care se aflau cei trei a intrat pe contrasens și s-a răsturnat într-un șanț.
Se pare că șoferul ar fi adormit la volan, iar pasagerii săi erau chiar fiul și nora sa.
Ba mai mult, în spatele microbuzului, într-un alt autoturism, se afla celalalt fiu al șoferului. Acesta a fost șocant când a văzut mașina tatălui său rotindu-se în aer.