Achiziţionarea rovinietei, precum şi plata taxei de trecere la podurile peste Dunăre, prin intermediul sistemului, sunt oprite, sâmbătă, din cauza unei defecţiuni la sistem, anunţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Sistemul de achiziţionare a rovinietei şi de plată a taxei de pod a picat în jurul orei 4.00 dimineaţa, iar până la acest moment nu se cunoaşte cauza defecţiunii şi nici cât va dura până se remediază situaţia, au declarat pentru News.ro reprezentanţii CNADNR.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România precizează că în perioada în care sistemul nu funcţionează nu vor fi emise procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru cei surprinşi în trafic fără rovinietă/peaj.
CNADNR mai spune că va anunţa opinia publică imediat ce defecţiunile vor fi remediate şi sistemul va fi funcţional.
Aceleaşi probleme au fost înregistrate şi de Paşte, când sistemul s-a blocat sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 5.00, din cauza unei defecţiuni la server, şi a fost repus în funcţiune a doua zi.
În acest weekend, mulţi români pleacă pe litoral sau în staţiunile de la munte, profitând de faptul că şi luni este zi nelucrătoare, cu ocazia sărbătorilor de Rusalii.
Ce spune ZODIA despre INTELIGENȚA ta. PATRU ZODII sunt în vizorul astrologilor!... Alertă meteo! Nu am scăpat: Cod Galben de ploi torențiale și vijelii...