Antena Căutare

Traficanţi de arme din România le vând arme tuturor celor care doresc, inclusiv teroriştilor

Traficanţi de arme din România le vând arme obţinute din Ucraina tuturor celor care doresc, inclusiv teroriştilor, arată o anchetă realizată de Sky News

Traficanţi de arme din România le vând arme obţinute din Ucraina tuturor celor care doresc, inclusiv teroriştilor, arată o anchetă realizată de Sky News.

Daniel Horodniceanu, procurorul şef al Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) a declarat pentru News.ro că, în urma materialului publicat de Skynews, vor fi făcute verificări de către procurorii din România.
„Facem verificări. Ştim despre material”, a declarat pentru News.ro Daniel Horodniceanu, procurorul-şef al DIICOT.

Ancheta procurorilor vizează identificarea persoanelor care apar în materialul publicat de Skynews şi dacă pot fi incriminate pentru traficarea şi vânzarea ilegală de armament pe teritoriul României.

Analiştii de securitate spun că celule islamiste şi atacatorii consideră în prezent armele automate drept cel mai bun mod de a semăna teroarea în Occident, iar graniţele deschise ale UE înseamnă că arme precum AK-47 pot fi trimise cu uşurinţă cumpărătorilor din vestul Europei, scrie Sky News.

Articolul continuă după reclamă

AK-47 este în prezent cel mai căutat tip de armă – o armă rar folosită de infractorii de rând, potrivit traficanţilor, care spun că cererea a explodat în ultimii doi ani.

Din munţii din Balcani până în zonele enorme împădurite din estul europei, bande de traficanţi au acces la milioane de arme ascunse în perioada comunistă sau disponibile în zonele învecinate regiunilor de conflict, precum Ucraina.

După luni de negocieri cu o bandă din România, echipa Sky News a fost trimisă într-o zonă izolată a ţării, pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai traficanţilor, care să arate ce pot oferi.

“Nu există nici un subterfugiu. Ştiau că suntem o organizaţie de presă care vrea să ilustreze că obţinerea unei arme este relatic uşoară şi credeau că le vom cumpăra (…). Ideea este că nu le pasă cine suntem, atât timp cât eram dispuşi să plătim. Pe parcursul întâlnirii, au spus clar că vor vinde oricui: spărgător de bănci, criminal în masă sau terorist, nu făcea nicio distincţie”, scrie Sky News, citați de news.ro.


Jurnaliştii s-au întâlnit cu traficanţii pe o şosea, după care i-au urmat într-o pădure unde nu era semnal de la telefon, înainte de a opri pe o pajişte.

Doi bărbaţi le-au cerut apoi jurnaliştilor să coboare, i-au percheziţionat, le-au verificat echipamentele şi le-au încuiat telefoanele mobile în maşină, luându-le cheia.

Au deschis apoi portbagajul lor, arătându-le ce tipuri de arme au de vânzare. Membrii bandei le-au dat apoi asigurări reporterilor că pot oferi mii de astfel de arme, dar şi muniţie pentru ele.

“Le aducem din Ucraina cu muniţie, oricâtă vreţi”, a spus unul dintre ei.

Traficanţii au spus că armele sunt aduse mai întâi în România, de unde o altă bandă le preia şi le trimite în vestul Europei şi în Orientul Mijlociu. Destinaţia principală este, însă, Occidentul.

Printre armele disponibile se aflau o puşcă cu lunetă, în valoare de 3.000 de euro, o puşcă de armă austriacă Steyr, puştii semiautomate, puşti de vânătoare şi pistoale.

La loc de cinste stătea un AK-47, care costa 1.700 de euro, cea mai bine vândută în Europa, în special în ultimii doi ani, au explicat traficanţii.

Schimbare de ultimă oră. Ce se întâmplă cu românii care au abonament de telefonie!... Schimbare neașteptată! Elevii și profesorii vor fi obligați să meargă lunar la psiholog...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe internet | VIDEO
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x