„M-am jucat toată copilăria mea, la țară, cu dovleci scobiți, cărora le făceam din fasole dinți de schelet. Fără să am habar că asta se chema „halloween”. M-am jucat, fără să știu de halloween, și când am crescut mare și scobeam dovlecii împreună cu fetele mele, făcându-ne felinare cu care să o speriem pe mama când vine de la serviciu.
Nu am știut că le atrăgeam moartea, așa cum, uite, aflu astăzi de la părintele Savatie, care știe mai bine cum stă treaba cu bostanii și simbolurile. „Joaca de-a bostanii este un joc de-a moartea, măi copii, jucați-vă de-a lumina.” Nu m-am jucat de-a lumina, când eram copil, pentru că nici nu auzisem de jocul ăsta. Ce copil se joacă de-a lumina? Părintele însuși era copil atunci și pesemne se juca și el, ca toți băieții mei din cartier, de-a moartea: de-a nemții, de-a hoții și vardiștii, de-a rațele și vânătorii, cowboii și indienii. Nu a murit nimeni din asta, doar, mai târziu, unul dintre tovarășii mei de joacă a murit împușcat la revoluție, lângă Buzău, militar în termen. Dar eu cred că alți demoni l-au omorât, nu bostanii copilăriei.
Am fost și la concerte de rock când eram tânăr, apoi a trebuit să o las pe fiică-mea să meargă, ba i-am cumpărat chitară electrică și tobe, până s-a plictisit de rock și a început să cânte la pian. Astăzi e studentă la drept și are în camera ei de la cămin o cutiuță cu moaște de sfinți primite din muntele Athos. Le-a adus din țară și le-a purtat peste tot cu ea. Nu m-am gândit niciodată că fata mea ar fi putut să ardă de vie la un concert de rock sau pentru că s-a jucat cu bostanii, abia acum am aflat de la părintele Savatie că i se putea trage asta. Părintele nu are copii, dar are, așa, ca prietenii lui Iov, explicații adânci pentru moartea copiilor și definiții subtile pentru Dumnezeu. Uneori e bine să nu ai copii. Eu nu știu în ce minți aș mai fi fost acum dacă copilul meu ar fi murit ars de viu.
Multe am aflat zilele astea despre bostani, dar cel mai important lucru l-am aflat despre oameni, nu în înțelepciunea pentru morți a părintelui Savatie, ci în iubirea pentru vii a celor doi tineri, Claudiu și Adrian, care au murit în foc, după ce s-au întors acolo ca să-și salveze prietenii. Băieții aceștia nu au știut cât de periculoși sunt bostanii și muzica rock. Nu știau ei nimic despre moarte și simbolurile ei, dar ne-au învățat ceva despre viață și dragoste. Mai mult ca sigur că nu aveau în camerele lor nici cutiuțe cu moaște sfinte.
Dar s-au întors în foc de două ori pentru aproapele lor. Eu nu știu dacă m-aș fi întors măcar o singură dată. Ei au împlinit cea mai mare poruncă a lui Iisus: „nu este dragoste mai mare ca atunci când cineva își pune sufletul pentru aproapele lui”. Eu nu sunt în stare să o împlinesc nici pe cea mai mică. Nu s-or fi jucat ei de-a lumina, dar sufletele lor curajoase s-au făcut cu totul lumină.
Mă plec cu cutremur în fața jertfei lor, ca și cum ar fi intrat în foc să-mi salveze copilul. Când m-or urmări să mă arunce în foc demonii bostanilor, aș vrea să am și eu curajul și dragostea lui Claudiu și Adrian.”
Sursa: AICI
Citește și:
