Antena Căutare

Veste BOMBĂ pentru tineri! S-a schimbat vârsta de obţinere a PERMISULUI de conducere

După modelul american sau al unor state din vestul Europei, limita de vârstă pentru obținerea permisului de conducere se va micşora de la 18 la numai 16 ani, însă în anumite condiții stricte

După modelul american sau al unor state din vestul Europei, limita de vârstă pentru obținerea permisului de conducere se va micşora de la 18 la numai 16 ani, însă în anumite condiții stricte

Conform proiectului de lege, adolescenții care vor dori să devină șoferi vor fi supuși unui examen psihologic mult mai amplu decât cel aplicat în prezent.

O altă condiție ar fi ca tinerii vor putea conduce numai mașini cu motoare ale căror capacitate cilndrică să nu depășească 1.000 de centrimetri cubi, tocmai pentru că astfel de autovehicule nu pot atinge viteze mari.

Mai mult, în primul an de după obținerea permisului de conducere, adolescenții vor putea conduce numai alături de un însoțitor care are permis de conducere de minimum 5 ani.

Articolul continuă după reclamă

Totuși, proiectul care ar urma să modifice legislația rutieră va avea nevoie să treacă prin comisiile de specialitate din Parlament, dar și de votul deputaților și al senatorilor.

Horoscopul zilei de 15 ianuarie. Gemenii se gândesc serios să facă o schimbare... Şoferi, atenţie mare! Circulaţie îngreunată pe autostrăzile A2 şi A3 din cauza ceţii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 15 noiembrie 2024. Andrei Urs și Vlad Condurache au câștigat suma de 15000 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 15 noiembrie 2024. Andrei Urs și Vlad Condurache au câștigat suma de 15000 de lei Vineri, 15.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x