Antena Căutare

Veste grozavă pentru părinți! Ce trebuie să facă pentru a primi BANI de la stat. „O scăpare din legislație”, remediată în favoarea lor

Veniturile obţinute din drepturile de proprietate intelectuală vor fi luate în considerare în stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, a anunţat, joi, premierul Viorica Dăncilă.

Veniturile obţinute din drepturile de proprietate intelectuală vor fi luate în considerare în stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, a anunţat, joi, premierul Viorica Dăncilă.

Părinţii aflaţi în concediu pentru creşterea copilului şi care obţin venituri din drepturi de autor vor trebui să depună actele doveditoare la agenţiile de plăţi şi inspecţie socială, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a OUG în acest sens. Agenţiile vor avea la dispoziţie un termen de 2 luni pentru a stabili noul cuantum al indemnizaţiei.

„În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, ministerul Muncii va elabora normale metodologice de aplicare. (...) Persoanele vizate pot depune documentele doveditoare pentru obţinerea respectivelor venituri, direct la agenţiile de plăţi şi inspecţie socială, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ şi agenţiile au obligaţi de a stabili noul cuantum în termen de 60 de zile de la depunerea actelor doveditoare. Se face recalcularea şi vor primi banii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului după şedinţa Executivului, potrivit News.ro.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a făcut acest anunț la începutul ședinței de Guvern de joi.

Articolul continuă după reclamă

„Remediem astăzi o scăpare din legislaţie, astfel încât persoanele care obţin venituri din drepturile de proprietate intelectuală să beneficieze de indemnizaţii pentru creşterea copilului pe măsura veniturilor realizate. Aşadar, armonizăm prevederile Codului fiscal cu cele referitoare la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, astfel încât nimeni să nu aibă de suferit. Prin completarea legislaţiei vom introduce şi veniturile obţinute din proprietate intelectuală în categoria sumelor care se iau în considerare la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului", a precizat Viorica Dăncilă, potrivit Libertatea.

Proiectul de ordonanță a fost elaborat de Ministerul Muncii, pentru a rectifica problema cu indemnizațiile mamelor plătite pe drepturi de autor.

Veniturile din drepturi de autor nu au mai fost considerate venituri din categoria celor independente începând cu data de 23 martie a acestui an, odată cu aplicarea OUG 18/2018.

Astfel, că cei care sunt salariați, dar au venituri din drepturi de autor nu mai trebuie să plătească contribuții sociale și de sănătate pe drepturile de autor. Însă, din această cauză, respectivele sume nu mai sunt luate în calcul nici la plata indemnizațiilor mamelor plătite anterior pe drepturi de autor.

De această schimbare sunt vizate în special ziaristele, scriitoarele, dar și arhitecte, programatoare sau alte persoane plătite pe drepturi de autor.

Anunțul făcut de autorități! Categoria de români care va primi bani mai mulți! Iată în ce condiții!... Vor mai putea face româncele AVORT? Medicii au luat o hotărâre CONTROVERSATĂ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x