Antena Căutare

Vremea 16 mai. Prognoza meteo anunță când scăpăm de ploi

Vremea din 16 mai va continua in ritmul instabilitații de pana acum. Prognoza meteo anunta ploi și la mijlocul saptamanii, iar din pacate, acestea vor continua in toata țara, cu temperaturi in scadere, potrivit vremea.ro. Iata cand vom scapa de precipitațiile abundente.

Vremea din 16 mai va continua în ritmul instabilității de până acum. Prognoza meteo anunță ploi și la mijlocul săptămânii, iar din păcate, acestea vor continua toata tara. Iată când vom putea scăpa de precipitațiile abundente.

Miercuri instabilitatea atmosferica va fi accentuată în cea mai mare parte a țării. Pe spații extinse în vest, centru și nord vor cădea averse de ploaie însoțite de descărcări electrice, iar local cantitățile de apa vor fi mai importante, de până la 20-30 de mm. Izolat va cădea și grindină de dimensiuni mici și medii, iar la începutul averselor își vor face apariția și unele intensificări ale vântului care trecător vor luă aspect de vijelie. În restul țării astfel de fenomene convective se vor semnala doar în mod local, iar în sud-estul extrem numai cu totul izolat. Vântul va suflă moderat în cea mai mare parte a țării, iar în zonele de deal și de munte rafalele (non-convective) vor atinge 50-60 de km/h. Temperaturile maxime vor fi situate în general între 14 și 19 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, 19-23 de grade în Oltenia și 20-25 de grade în Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu valori ușor mai scăzute așteptate a se înregistra în nordul extrem al Moldovei.

Cum va fi vremea din 16 mai la București

Miercuri se opresc ploile în Capitală, deși cerul se va menține parțial înnorat. Se va însenina însă pe parcursul nopții, dar joi se acutizează posibilitatea averselor. Temperaturile sunt ridicate: maxima zilei: 26°C, iar minima de 11°C. Vântul bate din direcția VNV cu valori între 10 şi 15 km/h. Șanse de precipitații: 10%.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo pentru 16 mai la munte

Potrivir vremea.ro, la munte va continua să plouă neîntreupt toată săptămâna, iar temperaturile sunt în ușoară scădere. Averse dimineaţă, maxima zilei de 21°C, iar minima de 8°C. Vântul va bate din direcția VSV cu 10 -15 km/h. Ploile și temperaturile în scădere se mențin și pe litoral.

Când scăpăm de ploi

Meteorologii nu ne dau șanse ca săptămâna aceasta să scăpăm de precipitațiile abundente, însoțite de descărcări electrice. Cu toate acestea, se observă o ameliorare sub aspectul restrângerii zonelor afectate de ploaie și al frecvenței. Astfel că, săptămâna viitoare episoadele de ploaie se vor reduce la două sau trei. Vezi si cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii.

sursa harta: vremeaido.ro

Accident CUMPLIT, în urmă cu puțin timp: TREI MORȚI. Un copil se afla în mașină!... Oamenii nu mai au curaj nici măcar să aprindă o lumânare la mormintele celor dragi. Cimitirul dintr-un sat vasluian care...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum să organizezi o seară de poker cu prietenii
(P) Cum să organizezi o seară de poker cu prietenii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Echipamentul dentar accesibil nu înseamnă automat compromis
(P) Echipamentul dentar accesibil nu înseamnă automat compromis
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x