25 iunie 1923. "Rampa Militari" + ”Excelsior” + ”Atelierele Grivița” = RAPID, IUBIRE FĂRĂ SFÂRȘIT

Rapidul a venit pe lume într-o zi de luni, semn că lucrurile au început ca la carte. Muncitorii de la ”Rampa Militari”, fotbaliștii de la Excelsior, băieți de cartier, plus cei de la Atlelierele Grivița au semnat procesul verbal de naștere. Și-au tras președinte, au ”uns” un căpitan, au croit faimoasele tricouri vișinii, au închiriat ”C.A.B.”-ul, terenul de la Șosea, și-au dat drumul istoriei: 25 iunie 1923. La mulți ani, iubire fără sfârșit!

În sală fumu-i gros. Îl tai cu drujba. Miroase a tutun, a gudron și-a ulei de osii. ”Tată, scuze dac-am întârziat. Popa ăsta cel nou m-a rugat să dau cu băieții o mână de ajutor, să mut niște scânduri de colo până colo. Nu l-am putut refuza”. Glăsuiește Sile Constantinescu. Meseriaș mare cu mingea, joacă la ”Excelsior”, trupa din cartier. Dincolo de Podul Grant se ridică Biserica Buna Vestire. De pe la 1921, N. Dumitrescu - Lăptarul donase un teren, schelele înaintau, deja, spre cer, părintele n-avea mână de lucru, se baza pe cine trecea prin zonă...

”Sile, stai liniștit! Sunteți toți?”, vine întrebarea. Se numără. Deci, el, Vasile Constantinescu, apoi Gigi Mărculescu, Milu Dobrescu și Mitică Itu. Da, muschetarii ce formaseră o trupă, în cartier. Băteau mingea pe-un tăpșan, dar nu preau găseau adversari. Coborau, uneori, până-n Calea Plevnei, să găsească, acolo, mușterii.

Prima imagine din viața Rapidului, cu Stănică în poartă, Weiss pe fund, Grigoriu la mijloc și frații Papoi în atac

Într-un colț sunt cei de la ”Rampa Militari”. Da, așa-i știe lumea! Băieți buni, muncitori, trebăluiau cam pe unde-i azi Gara Basarab. Legaseră, în 1922, o echipă de fotbal. Nu jucau după ureche, aveau antrenamente, țineau un caiet cu prezența: cei doi Tudorică, Stan și Petre, Gigi Florescu, Gogu Alexandru...Veniseră și ei!

E luni, 25 iunie 1923, nițeluș după ora șapte seara. Vorbește Teofil Copaci. Maistru la ”Atelierele Grivița”, a dat adunarea trupei de haiduci: Geza Ginger, Mitică Constantinescu, Franz Hladt, toți formați în alte foot-ball-ului de către el. A, uite-l, într-un colț, și pe Grigore Grigoriu. E ”miez”, undeva pe la 24 de ani. Un fel de profesionist. Din 1918, imediat după război, vreme de vreo patru sezoane, dăduse-n minge la ”Venus”, trupa uriașă, apoi schimbase macazul spre CFR București. Teofil nu-i ține mult. Le spune că trebuie să se unească, să formeze o singură echipă. Da, cei de la ”Rampa”, cu ”Excelsiorul”, cu ”Atelierele”... Să facă ceva frumos, să se înscrie în campionat. Nea Copaci e ales președinte. Grigoriu, ce lua simbrie de la CFR, ca strungar, din 1919, e ”uns” căpitan. Aurică Fotiade, inginerul, devine secretarul clubului.

Nea Grigoriu, povestind, la 50 de ani de la fondare, istorioara tricourilor

Le trebuie tricouri: nevasta lui Grigoriu le coase la ea acasă, la o mașină ”Singer”. Băieții le vor albe. ”Da, și cine o să vi le spele, săptămână de săptămână, când o să vă reîntoarceți din zloată?”, zbiară la ei femeia. O lasă mai moale. ”Bine, mamă, sunt bune și astea vișinii, rezistente la murdărie”, capitulează ”Căpitanul”. Le trebuie teren: n-au unul propriu, nu mai pot juca pe tot felul de orezării. Merg de văd ”C.A.B”-ul, la Șosea, la doi pași de Arcul de Triumf, proaspăt ridicat. Aici sunt mai multe arene, și ”Bolta rece”, și ”FSSR”-ul, dar parcă ”C.A.B”-ul e ce le trebuie. Gata! Îl închiriază! Aici vor juca până la inaugurarea ”Giuleștinei”. Le trebuie ghete de fotbal. Copaci se mișcă repede. ”Mă, noi ăștia de la Ateliere. Luăm bocancii pe care-i avem, pac, îi recondiționăm, o vopsea neagră, asta-i!” Le trebuie certificat de naștere: trec, din mână în mână, procesul verbal de constituire.

Din 25 iunie până pe 28 octombrie 1923 se scurg patru luni. Patru luni de antrenamente, în care băieții se leagă. Apoi, pe ”C.A.B”, evoluează contra Unirii Timișoara, trupa lui Rudy Wetzer. Rapid, iubire fără sfârșit, plecase la drum. Sunt 95 de ani de atunci. La cât mai mulți!

Surse foto: ”Fenomenul Rapid”, Cristian Costache și Ion Cârstea; emisiunea ”Replay”, TVR