Sint zorii olimpismului. 1912, Stockholm, Maratonul. Miez de iulie, 32 de grade! Shizo Kanakuri, japonezul, ajunge la kilometrul cu numarul 27. Simte cum filmul i se rupe, picioarele nu-l mai asculta. E trei ziua, dar se face noapte. Cind se trezeste, e in familia unor oameni blonzi cu ochii albastrii. Zice numai “Nippon, nippon!”. Pe 1 septembrie e acasa. Start in cea mai tare poveste olimpica.
Dupa Londra 1908, Pierre de Coubertin, baronul, a zis ca e cazul ca si asiaticii sa vina la Jocuri. Printre baietii astia, sporturile francezului nu prea sunt halite. Ei merg mai mult pe arte martiale. Sint, insa, si vreo citiva cu opinii separate. Shizo e unul dintre ei.
“Toc io” recordul mondial…
Bate-n 20 de ani, vine de la “Tokyo Higher Normal Center”, scoala cu traditie. De mic si-a pus picioarele-n spinare si a dat drumul la ture. In noiembrie 1911, la calificari, scoate, pe 40,2 kilometri, record mondial, 2:32:45. Maratonul nu era maraton, adica se mai masura cu pasul si metrul de croitorie, dar recordul e record. A, si un “mic” detaliu. Pe atunci se considera ca transpiratia ingreuneaza alergatorii!!! De aceea, Shizo nu punea gura pe apa patruj’ de kilometri!!! Universitatea imperiala din Tokyo isi da seama ca baiatul chiar e scula. Retineti, in 1912 i se da un antrenor si un specialist in educatie fizica, sa se ocupe de el!
CITESTE aici restul articolului!
