Antena Căutare

Albert Celades, după 1-4 cu Atalanta: Nu este imposibil să întoarcem rezultatul

Antrenorul echipei Valencia, Albert Celades, crede în continuare în calificarea formaţiei lui, chiar dacă a fost învinsă de Atalanta cu scorul de 4-1, în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

"Asta complică puţin lucrurile pentru viitor, rezultatul este fără echivoc, dar în final, acest scor de 4-1 nu reflectă ceea ce s-a întâmplat pe teren. Am avut ocazii, dar nu am reuşit să le concretizăm. Rezultatul este foarte clar, dar nu este imposibil să întoarcem situaţia. Vedem ce se va întâmpla pe stadionul nostru, trebuie doar să jucăm bine acasă", a declarat el, potrivit lequipe.fr.

De partea cealaltă, antrenorul echipei Atalanta, Gian Piero Gasperini, a declarat că este nemulţumit de faptul că echipa sa a primit gol şi a fost supusă unei presiuni în finalul meciului.

"Bineînţeles că sunt mulţumiţi. Este puţină amărăciune pentru golul încasat şi pentru ocaziile oaspeţilor la 4-0. Asta trebuie să ne atragă atenţia. Trebuie să jucăm cu mai multă precizie. Am pierdut multe baloane. Dar 4-1 este un rezultat mare. Am jucat foarte bine, am fost periculoşi şi am fi putut marca mai mult. Vrem să dovedim că merităm să mergem în sferturi", a declarat Gasperini.

Miercuri, Atalanta a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (2-0), echipa Valencia, în manşa I a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Articolul continuă după reclamă

Au marcat: Hateboer '16 şi '63, Ilicici '42, Freuler '57 / Cerişev '66.

Partida retur va avea loc la 10 martie.

Sursa : news.ro

Mourinho rămâne încrezător în calificare după înfrângerea cu Leipzig: Am pierdut cu 0-1, nu cu 0-10... Pilotul Ryan Newman a părăsit spitalul la două zile după accidentul grav suferit în cursa de la Daytona...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Sabrina Voinea s-a bătut cu o halterofilă la Complexul „Lia Manoliu”: de la ce a pornit conflictul
Sabrina Voinea s-a bătut cu o halterofilă la Complexul „Lia Manoliu”: de la ce a pornit conflictul
Imagini emoționante cu Bruce Willis în rolul de bunic. Actorul, care suferă de demență frontotemporală, a împlinit 71 de ani
Imagini emoționante cu Bruce Willis în rolul de bunic. Actorul, care suferă de demență frontotemporală, a... Catine.ro
Mircea Lucescu a anunţat lotul României pentru barajul cu Turcia. Ce surprize a pregătit „IL Luce”
Mircea Lucescu a anunţat lotul României pentru barajul cu Turcia. Ce surprize a pregătit „IL Luce”
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere judecarea lui pentru „crime de război”
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Fiul Andreei Bănică, hărțuit de alți copii. Ce a povestit artista despre situația neplăcută prin care a trecut Noah: „I-au aruncat-o în lac…”
Fiul Andreei Bănică, hărțuit de alți copii. Ce a povestit artista despre situația neplăcută prin care a... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cornulețe de post cu apă minerală. Desert fraged cu gem
Cornulețe de post cu apă minerală. Desert fraged cu gem HelloTaste.ro
"Acum e apocalipsa. Următoarele luni vor fi măcel". "Scenariul Armaghedon" pentru piața gazelor după ce Qatarul a... Antena3.ro
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii Jurnalul
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Se caută 20.000 de angajați pe litoral. Cu cât sunt plătite cameristele, recepționerele și chelnerii
Se caută 20.000 de angajați pe litoral. Cu cât sunt plătite cameristele, recepționerele și chelnerii Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea UseIT
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x