Romario Benzar a suferit în urmă cu două zile o contuzie la nivelul genunchiului drept, nefiind inclus în lot pentru partida de duminică disputată de Lecce împotriva celor de la Atalanta, în Serie A.
Fundaşul s-a prezentat la lot în cursul serii de duminică, iar în luni dimineaţă s-a constatat o ameliorare marcată a simptomatologiei.
Astfel, staff-ul medical al echipei naţionale a decis că Benzar poate fi recuperat în timp util pentru meciurile cu Insulele Feroe şi Norvegia, informează frf.ro.
Sursa : news.ro