"Dacă este cineva care nu munceşte/nu are un venit şi rămâne fără mâncare sau doar dacă sunt vremuri grele... vă rog, nu mergeţi la culcare cu stomacul gol. Nu vă fi frică sau ruşine să-mi trimiteţi un mesaj privat. Aş fi mai mult decât fericit să împart ceea ce am. Chiar pentru numai o cutie de tăiţei, o pâine sau lapte. O voi lăsa la uşa voastră, fără întrebări", a scris Kyrgios pe Instagram.
"Copilul teribil" al circuitului ATP, remarcat prin numeroasele ieşiri nesportive pe teren, şi-a arătat latura bună a caracaterului său şi în timpul incendiilor care au afectat largi suprafeţe din Australia, la finalul anului trecut şi începutul acestui an, când a iniţiat acţiuni caritabile în benficiul pompierilor care luptau cu focul.
În Australia, sunt înregistrate 5.795 de cazuri de Covid-19 şi 39 de decese.
Sursa : news.ro