Antena Căutare

Dosarul Transferurilor: Gazeta Sporturilor a început ancheta ce a dus la condamnarea celor opt inculpaţi

Totul a plecat de la transferul lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray, când suma declarată a fost de 630.000 de dolari, în timp ce transferul real se făcuse în schimbul a 2,75 milioane de dolari

Totul a plecat de la transferul lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray, când suma declarată a fost de 630.000 de dolari, în timp ce transferul real se făcuse în schimbul a 2,75 milioane de dolari.

Verdict DUR în Dosarul Transferurilor! Toţi cei opt grei ai fotbalului românesc au primit pedepse cu executare

Gazeta Sporturilor a demonstrat că şefii de cluburi sau impresarii declarau sume de transfer mai mici decât cele reale, păstrând banii pentru ei şi plătind un impozit mai mic la stat! Totul s-a "driblat" cu ajutorul unor off-shore-uri din străinătate.

DNA a reacţionat la probele dezvăluite şi a început cercetarea penală, investiaţia contabilizând 800 de transferuri verificate, peste 100 de persoane anchetate şi interogate şi dosare cu peste 20.000 de file.

Articolul continuă după reclamă

Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu, Jean Pădureanu şi Gică Popescu au fost acuzaţi că au prejudiciat statul, prin transferuri ilegale, cu peste 1,5 milioane de dolari şi o gaură de peste 10 milioane de dolari în bugeul cluburilor din Liga 1.

Procesul a început pe 2 octombrie 2008 şi a durat 4 ani până la prima decizie. După 6 ani şi după 43 de termene, pe 3 aprilie 2012, toţi inculpaţii au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti, dar procurorii DNA au făcut contestaţie la Curtea de Apel.

Curtea a schimbat complet sentinţa, iar pe 12 noiembrie 2012 toţi 8 au fost condamnaţi la ani grei de închisoare cu executare sau suspendare.

Judecătoarele care au dat sentinţa sunt Mădălina Anca Alexandrescu şi Codruţa Strâmb.

Care sunt transferurile făcute de cei opt care i-au adus în faţa instanţei:

Iulian Arhire: transfer de la Oţelul Galaţi la Pohang Steelers (1999). Suma declarată 150.000 de dolari. Suma reală 700.000 de euro. Implicat: Mihai Stoica

Ionel Ganea: transfer de la Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart (1999). Suma declarată 600.000 de dolari. Suma reală 2 milioane de euro. Implicat: Ioan Becali.

Cristi Dulca: transfer de la Rapid la Pohang Steelers (1999). Suma declarată 120.000 de dolari. Suma reală 600.000 de dolari. Implicat: George Copos.

Cosmin Contra: transfer de la Dinamo la Alaves (1999). Suma declarată 800.000 de dolari. Suma reală 1,8 milioane de dolari. Implicaţi: Cristi Borcea şi Ioan Becali.

Bogdan Mara: transfer de la Dinamo la Alaves (2001). Suma declarată 1 milion de dolari. Suma reală 1,2 milioane de dolari. Implicaţi: Cristi Borcea, Ioan Becali.

Paul Codrea: transfer de la Dinamo la Genoa (2001). Suma declarată 70.000 de dolari. Suma reală 2,6 milioane de dolari. Implicaţi: Cristi Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali.

Florin Cernat: transfer de la Dinamo la Dinamo Kiev (2001). Suma declarată 600.000 de dolari. Suma reală 1 milion de dolari. Implicaţi: Cristi Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali.

Nicolae Mitea: transferat de la Dinamo la Ajax Amsterdam (2003). Suma declarată 0! Suma reală 720.000 de euro. Implicaţi: Cristi Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali.

Lucian Sânmărtean: transferat de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos (2003). Suma declarată 300.000 de dolari. Suma reală 600.000 de dolari. Implicaţi: Jean Pădureanu, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu.

Florin Bratu: transferat de la Rapid la Galatasaray (2003). Suma declarată 630.000 de dolari. Suma reală 2,75 milioane de dolari. Implicaţi: George Copos, Ioan Becali şi Gheorghe Popescu.

Adrian Mihalcea: transferat de la Dinamo la Chunam Dragons (2004). Suma declarată 250.000 de dolari. Suma reală 600.000 de dolari. Implicaţi Cristi Borcea şi Ioan Becali.

Dan Alexa: transferat de la Dinamo la Beijing Guoan (2004). Suma declarată 330.000 de dolari. Suma reală 730.000 de dolari. Implicaţi Cristi Borcea, Ioan Becali şi Gheorghe Neţoiu.

sursa: GSP.RO

Un fost sportiv român l-a depăşit pe Messi la capitolul popularitate... Ioan Becali s-a lăudat că e mafiot, iar acum a fost condamnat la închisoare!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x