Antena Căutare

Fiul lui Ianis Hagi a împlinit cinci luni. Ce imagine înduioșătoare a publicat Elena Hagi cu băiețelul lor

Elena Hagi, soția lui Ianis Hagi, a publicat o imagine înduioșătoare cu fiul lor. Micuțul a împlinit cinci luni, iar părinții i-au cumpărat chiar și un tort.

Elena Hagi, soția lui Ianis Hagi, a publicat o imagine înduioșătoare cu fiul lor | Instagram

Ianis și Elena Hagi trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața lor. După ce s-au căsătorit religios, cei doi au devenit părinții unui băiețel minunat pe care îl țin departe de ochii curișilor și de luminile reflectoarelor.

În luna august a anului trecut, tânăra a adus pe lume un copil perfect sănătos. Micuțul pe care l-au numit Giorgios a fost așteptat cu mare nerăbdare de părinți, dar mai ales de bunici. Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că Gică Hagi și-a dorit foarte mult un nepot.

La cinci luni de la nașterea băiețelului ei, Elena Hagi a luat pe toată lumea prin surprindere cu o imagine copleșitoare. Chiar dacă este discretă când vine vorba de viața personală, tânăra nu ezită să își țină la curent fanii cu cele mai speciale momente pentru ea.

Citește și: Câți copii vrea Ianis Hagi. Viața fotbalistului s-a schimbat de când el și Elena au devenit părinți: „Îl avem pe Georgios acum...”

Articolul continuă după reclamă

Fotografia cu Giorgios a captat rapid atenția prietenilor virtuali. Chiar dacă nu i-au arătat fața micuțului, Ianis și Elena Hagi au reușit să facă senzație în mediul online cu ipostaza în care și-au pozat băiețelul.

Cum a fost surprins Giorgios, fiul lui Ianis și al Elenei Hagi, la cinci luni de când a venit pe lume

Pentru că ziua în care s-a născut fiul lor este foarte importantă, fotbalistul și soția lui au decis să-i cumpere un tort. La cinci luni de când a venit pe lume, cei doi au hotărât să-i facă o surpriză micuțului.

Mai mult, Giorgios a topit inimile internauților cu ipostaza lui copleșitoare. Băiețelul s-a lăsat pozat în timp ce privrea cu mare atenție către desertul delicios de care nu a avut voie să se atingă pentru că este prea mic.

Un lucru este cert, Elena și Ianis Hagi se mândresc ori de câte ori au ocazia cu minunea din viața lor. Cei doi se descurcă de minune în rolul de părinți, iar drept dovadă stau chiar pozele din mediul online.

Citește și: Cât costă căruciorul lui Giorgios Hagi, fiul lui Ianis și al Elenei Hagi. Căruciorul de bebeluși are prețul unei mașini

De asemenea, fotbalistul radiază de fericire de când s-a născut băiatul său. Chiar dacă are o carieră solicitantă, tânărul își face mereu timp pentru aleasa inimii și rodul iubirii lor. Mai mult, puțini sunt cei care știu că Ianis Hagi se implică destul de mult în creșterea micuțului.

Cât a costat rochia de mireasă purtată de Ioana Stan la nunta cu Radu Drăgușin. Cine s-a ocupat de organizarea marelui e... Cum a reacționat Ilie Năstase după ce fiica lui adoptivă a ajuns pe străzi. Cu cine ținea legătura Charlotte: „Îmi scria...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x