Antena Căutare

Ivan Martic: Să jucăm ca în repriza a doua cu Viitorul şi vom câştiga meciul cu Poli Iaşi

Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Ivan Martic, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi trebuie să evolueze împotriva Poli Iaşi la fel cum au făcut-o în repriza a doua a confruntării cu FC Viitorul, din etapa precedentă.

“Ne aşteaptă un meci greu. Trebuie să jucăm cum am jucat repriza a doua cu Viitorul şi sunt convins că vom câştiga acest meci. Prefer victoria cu Iaşi acum şi apoi mai avem un meci foarte important. Mergem pas cu pas şi vedem ce se întâmplă la finalul sezonului. Gazonul e prost şi mă doare tendonul după fiecare meci aici. Acum e mai bine”, a spus Martic.

Formaţia Universitatea Craiova va întâlni echipa CSM Politehnica Iaşi, vineri, pe teren propriu, de la ora 20.30, în etapa a XII-a a Ligii I.

Sursa : news.ro

Piţurcă: Este foarte important să schimbăm acest gazon, o reuşită mare. Dacă se va începe de sâmbătă să se umble la gazo... Irlanda a învins Rusia, scor 35-0, la Cupa Mondială de rugby...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x