Antena Căutare

Ce reacție a avut Duckadam după ce a fost lăudat în discursul memorabil al lui Donald Tusk: "Nu am visat vreodată că la un asemenea...''

România marchează preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene într-un cadru extrem de select la Ateneul Român unde s-au aflat peste 800 invitați de seamă.

Reacția emoționantă pe care a avut fostul portar al Stelei, Helmut Duckadam, după ce a fost dat ca exemplu de către Donald Tusk în discursul său memorabil de la Ateneul Român: ,,Nu am visat vreodată că ..."

România marchează preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene printr-o ceremonie organizată la Ateneul Român, acolo unde s-au aflat peste 800 invitați de seamă.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, prezent la Bucureşti pentru ceremonia de predare către România a preşedinţiei Consiliului UE, a susținut, joi seara, un discurs în faţa oficialităţilor prezente în sala Ateneului Român. Declarațiile sale în limba română au fost aplaudate la scenă deschisă.

România preia şefia Consiliului UE. Discursul lui Donald Tusk

Articolul continuă după reclamă

”România are puterea de a fascina, a spus președintele Consiliului European. În familia mea, prima mașină a fost Dacia 1300 a socrului meu. Întâmplarea face că, astăzi, socrul fiului meu conduce și el o Dacie Duster. Totuși, mai mult decât mașinile românești mă fascinează intelectualii și sportivii români.

Donald Tusk, discurs. În discursul său rostit integral în limba română pe scena Ateneului Român, Tusk şi-a exprimat convingerea că România va face tot posibilul pentru apărarea intereselor Europei.

„Veţi fi gazdele Europei şi sunt convins că veţi acţiona în spiritul proverbului ‘Omul sfinţeşte locul’. Am încredere, de asemenea, că veţi acorda importanţa necesară respectării regulilor”, a subliniat oficialul european.

”Știu cât de inteligent și de creativ este poporul român, a mai spus Donald Tusk, trecând în revistă peronalități culturale precum Mircea Eliade, Tristan Tzara, Eugen Ionesco, Emil Cioran.

„Am încredere, de asemenea, că veţi acorda importanţa necesară respectării regulilor. În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne surprinde zi de zi, respectarea regulilor şi ataşamentul faţă de principii vor juca un rol esenţial. După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie:

Se apropie viitorul, se aude, se vede

Gândurile pe care le trimit spre el

se-ntorc mai repede ca altădată.

Şi-mi trec scântei şuierând în viteză

prin suflet, vestindu-l întruna.

În mare măsură, depinde acum de România dacă şi în ce fel Europa va depăşi provocările viitorului”.

Vreau să fac un apel la toţi românii să apere în Europa şi România fundamentele civilizaţiei noastre, libertatea, statul de drept şi Constituţia cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat cele patru lovituri de la 11 metri în 1986, la Sevilla, a declarat Tusk în discursul său.

România preia şefia Consiliului UE. Donald Tusk, despre Nadia Comăneci, Helmut Duckadam și Simona Halep

„Sunt toţi eroi ai imaginaţiei mele. La fel ca sportivii români de seama Nadiei Comăneci şi ai Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume. Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, de la Sevilla, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins Barcelona. Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii, să o apere în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi”, a mai spus Donald Tusk.

Hemut Duckadam a fost profund impresionat de faptul că numele lui a fost menționat în asemenea momente: ,,„Știam că performanță Stelei din finală de la Sevilla contra Barcelonei va rămâne în memoria iubitorilor de fotbal. Dar, nu am visat vreodată, că la un eveniment de asemenea importanță pentru România, precum preluarea președinției Consiliului UE, să fie menționat numele meu.

Sunt mândru că Președintele Consiliului European, dl. Donald Tusk, și-a adus aminte de cea mai mare performanță a fotbalului românesc”, a scris Helmut Duckadam, pe Facebook.

Handbalista Cristina Neagu, prima apariție după operația la genunchi! Ce a anunțat sportiva... J.D. Gibbs a murit la vârsta de 49 de ani, răpus de o boală cruntă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x