Antena Căutare

Wimbledon 2018, programul româncelor de luni, 2 iulie: 5 jucătoare din țara noastră intră pe iarba de la ”All England Club”

Wimbledon 2018, programul româncelor. Astăzi, de la ora 13:30, pe terenurile de la ”All England Club”, debutează cel de-al 3-lea Grand Slam al anului 2018: Wimbledon! România atacă în forță partea feminină de concurs, acolo unde, pentru prima oară în istorie, avem 8 jucătoare.

Wimbledon 2018, programul româncelor. Astăzi, de la ora 13:30, pe terenurile de la ”All England Club”, debutează cel de-al 3-lea Grand Slam al anului 2018: Wimbledon! România atacă în forță partea feminină de concurs, acolo unde, pentru prima oară în istorie, avem 8 jucătoare. Alături de Simona Halep, vor intra pe terenuri alte 7 jucătoare din țara noastră

Wimbledon 2018, programul româncelor. Organizatorii de la Wimbledon au stabilit ordinea meciurilor de luni. Astfel, din prima zi, România are nu mai puțin de 5 jucătoare care vor intra pe tabloul de simplu feminin. Iată ordinea:

Wimbledon 2018, programul româncelor:

Alexandra Dulgheru (141 WTA) se va duela cu cea mai slabă dintre ”Pliskove”, Kristyna Pliskova (locul 77 WTA), pe terenul 6, începând cu ora 13:30.

Articolul continuă după reclamă

Sorana Cîrstea (51 WTA) va evolua în fața Magdalenei Rybarikova (19 WTA), semifinalista din 2017. Cele două vor intra în scenă în jurul orei 13:30 pe terenul 11.

Irina Begu (36 WTA) vs. Katie Swan (204 WTA) va fi ultimul al zilei pe terenul 14, nu mai devreme de ora 17:00.

Nu mai devreme de ora 19:00 a fost programată și Mihaela Buzărnescu (28 WTA), cea care va lupta contra Arynei Sabalenka (32 WTA).

De la aceeași oră, Gabriela Ruse (195 WTA) va debuta la un Grand Slam contra Agnieszkăi Radwanska (30 WTA), pe un teren care încă nu a fost stabilit.

Simona Halep (1 WTA), Ana Bogdan (59 WTA) și Monica Niculescu (61 WTA) vor evolua marți, la fel ca și Marius Copil pe tabloul băieților.

În acest sezon, câștigătorii de pe tablourile masculin, respectiv feminin de la Wimbledon vor obține câte 2,5 milioane de euro.

Iată lista celor 32 de favorite de pe tabloul fetelor:

1. Simona Halep (ROU) 2. Caroline Wozniacki (DEN) 3. Garbine Muguruza (ESP) 4. Sloane Stephens (USA) 5. Elina Svitolina (UKR) 6. Caroline Garcia (FRA) 7. Karolina Pliskova (CZE) 8. Petra Kvitova (CZE) 9. Venus Williams (USA) 10. Madison Keys (USA) 11. Angelique Kerber (GER) 12. Jelena Ostapenko (LAT) 13. Julia Goerges (GER) 14. Daria Kasatkina (RUS) 15. Elise Mertens (BEL) 16. Coco Vandeweghe (USA) 17. Ashleigh Barty (AUS) 18. Naomi Osaka (JPN) 19. Magdalena Rybarikova (SVK) 20. Kiki Bertens (NED) 21. Anastasija Sevastova (LAT) 22. Johanna Konta (GBR) 23. Barbora Strycova (CZE) 24. Maria Sharapova (RUS) 25. Serena Williams (USA) 26. Daria Gavrilova (AUS) 27. Carla Suarez Navarro (ESP) 28. Anett Kontaveit (EST) 29. Mihaela Buzărnescu (ROU) 30. Anastasia Pavlyuchenkova (RUS) 31. Shuai Zhang (CHN) 32. Agnieszka Radwanska (POL).

BREAKING NEWS! Alexandru Chipciu a plecat de la Anderlecht. Va semna cu o echipă plină de români... OFICIAL! Anunțul zilei în fotbalul european: Mohamed Salah a semnat pe 5 sezoane. Dorit de Real, egipteanul s-a decis un...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Creatina nu este doar pentru sportivi – ce spun studiile despre efectele asupra creierului și performanței cognitive
(P) Creatina nu este doar pentru sportivi – ce spun studiile despre efectele asupra creierului și performanței...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A murit Franco Baresi. Legendarul fundaș italian avea 66 de ani
A murit Franco Baresi. Legendarul fundaș italian avea 66 de ani
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x