Antena Căutare

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni după Paște. Meteorologii anunță risc de îngheț

Vremea se schimbă în următoarea perioadă, iar meteorologii anunță risc de îngheț. Ce se întâmplă pe săptămâni.

Galerie
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni după Paște | Profimedia Images

Vremea se va încălzi încet, asta după ce în perioada Paștelui a fost vânt și destul de frig pentru această perioadă. Sunt așteptat temperaturi mai ridicate, observat mai ales în vestul și sud-vestul țării noastre, potrivit specialiștilor.

Săptămâna de după Paște este numită și Săptămâna Luminată. În această perioade, vor fi mai multe grade în termometre ca de obicei.

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni după Paște

În Capitală se așteaptă temperaturi cu mult mai ridicate față de perioada sărbătorilor de Paște.

Articolul continuă după reclamă

„Și în Capitală, vreme frumoasă, maxime de 15-16 grade, iar de la mijlocul săptămânii chiar peste 17 grade Celsius. Și minimele vor mai crește comparativ cu săptămâna pe care am încheiat-o, negative, spre minus 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, 12 grade în sudul Banatului, chiar și în Capitală, minime în creștere, de 6-8 grade Celsius”, precizează șefa ANM.

În schimb, la munte vor mai fi averse sub formă de ninsori, dar și lapoviță. Cu toate acestea, în restul țării vremea va fi normală pentru această perioadă.

Citește și: Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Avertizările meteorologilor

„La munte e încă zăpadă, vor mai fi posibile la munte ninsori și lapoviță. Însă în restul țării vor fi temperaturi agreabile, ne apropiem de normalul termic al datei din calendar, cu mici variații de la o zi la alta pe parcursul acestei săptămâni. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 21, în toată țara, cel mai cald fiind de așteptat în partea de vest și sud-vest a țării”, a transmis șefa ANM la Digi24, arată Hotnews.ro.

Avertizările meteorologilor

Atenționarea transmisă de meteorologi în această săptămână vizează județul Caraș-Severin. Codul galben de vânt instalat încă de pe data de 13 aprilie a fost valabil până pe 15 aprilie. Este posibil ca și în alte zone ale țării să se întâmple același lucru, iar vântul să se intensifice.

Potrivit ANM, în regiunile intracarpatice vremea va fi mult mai bună cu temperaturi mai ridicate pentru această perioadă.

Citește și: De ce intervenție chirurghicală are nevoie Nicu Grigore după Survivor România 2026. Fostul concurent a plecat spre Viena

Pentru săptămâna 13 – 20 aprilie, meteorologii anunță temperaturi normale pentru această perioadă, iar ploile vor lipsi în cea mai mare parte a țării.

În săptămâna 20 – 27 aprilie, vor fi temperaturi normale pentru această perioadă, iar precipitațiile se vor apropia de cele indicate.

În săptămâna 27 aprilie – 04 mai, temperaturile vor fi mai ridicate pentru perioada indicată a anului, fiind resimțite mai mult în zonele intracarpatice.

Pentru perioada 04 – 11.05, meteorologii anunță valori normale pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi specifice lunii mai.

Vezi cum va fi vremea de maine pe observatornews.ro

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Avertizare cod galben de caniculă! În ce zone temperaturile ajung la 36 de grade Celsius
Avertizare cod galben de caniculă! În ce zone temperaturile ajung la 36 de grade Celsius
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum va fi vremea la mare în iunie, iulie și august 2026. Prognoza meteo completă pentru Constanța
Cum va fi vremea la mare în iunie, iulie și august 2026. Prognoza meteo completă pentru Constanța
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert Redactia.ro
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x