Antena Căutare

Prognoza Meteo, 4 octombrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Prima duminică din octombrie aduce temperaturi ridicate și o zi foarte călduroasă pentru această perioadă.

Temperaturile maxime din Sudul țării vor ajunge până la 30, chiar și 31 de grade.

Se va înregistra instabilitate termică în Banat, Crișana, Maramureș, chiar și în Nordul Moldovei și parțial prin Transilvania. Există posibilitatea să apară averse specifice verii, cu tunete și fulgere și posibile căderi de grindină, potrivit meteorologilor.

Vântul se va activa în mare parte din țară, mai puternic la munte. Cod galben de vânt în zonele de Vest și Sud-Vest a țării, în Caraș-Severin, Timiș, Bihor și Arad. Rafalele vor atinge viteze de 55-75 km/h.

În Muntenia se înregistrează o zi călduroasă, cu 29-30 de grade la amiază, atmosferă plăcută, cu posibile rafale ocazionale.

Articolul continuă după reclamă

În Oltenia, s-ar putea înregistra ploaie în a doua parte a zilei și vântul va avea intensificări. Temperaturile vor fi similare cu cele din timpul verii, cu maxime de 29-30 de grade.

În Banat s-ar putea să plouă, cu temperaturi ce urca până la 27 de grade, tunete, fulgere și intensificări ale vântului. În Crișana, temperaturile vor fi mai scăzute decât ieri, de 25-26 de grade Celsius, plus instabilitate atmosferică.

Și în Maramureș va ploua și temperaturile nu vor trece de 24-25 de grade Celsius la amiază.

În Transilvania, ploile nu vor fi atât de frecvente și temperaturile trec, în majoritatea regiunilor, de 24 de grade.

În Nordul Moldovei ar putea fi ploi slabe, cu intensificări ale vântului. În Dobrogea, temperaturile vor ajunge la 27 de grade.

În București va fi vreme foarte bună, la fel ca ieri. Temperaturile vor atinge pragul de 28-29 de grade Celsius și vor continua și mâine și poimâine.

Prognoza Meteo, 3 octombrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prognoza Meteo, 7 octombrie 2020. Meteorologii anunță cer noros și ploi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vremea se schimbă în weekendul 10-11 octombrie 2026. Temperaturile scad, iar ploile revin
Vremea se schimbă în weekendul 10-11 octombrie 2026. Temperaturile scad, iar ploile revin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Vremea în săptămâna 5–11 octombrie 2026. Temperaturile urcă din nou. Unde va fi cel mai cald în România
Vremea în săptămâna 5–11 octombrie 2026. Temperaturile urcă din nou. Unde va fi cel mai cald în România
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x