Antena Căutare

Poftiți la circ 8 februarie 2021. Nea Marin a spart parbrizul și a început „o bătaie ca la Verdun” cu Liviu Vârciu

Relația picantă dintre nea Marin și Liviu Vârciu este bine cunoscută de toată lumea. Ajutorul permanent al gazdei emisiunii îi dă mari bătăi de cap.

Când se întâlnesc cei doi, este aproape imposibil să nu iasă scântei. De această dată, războiul dintre ei a avut loc în microbuz. Niciunul dintre ei nu s-a lăsat până nu și-au aplicat lovituri grele.

Telespectatorii sunt curioși să vadă cine sunt noile vedete puse la treabă de nimeni altul decât Marin Barbu. Gazda show-ului Poftiți la circ nu încetează să surprindă, așa că își strânge o echipă extrem de interesantă și nu atât de obișnuită cu munca grea. Ajutoarele lui nea Marin în ediția cu numărul 19 sunt Ana Morodan, Doinița Oancea, Marian Capet și Adrian Teleșpan, care vor organiza în premieră o nuntă, și anume nunta directorului artistic al circului Bellucci, Sony.

Nea Marin a spart parbrizul și a început „o bătaie ca la Verdun” cu Liviu Vârciu în ediția 19 a emisiunii Poftiți la circ

Cea care a încercat sa aducă pacea a fost Doinița Oancea, care spune că: ''Nu sunt neapărat cea mai pacifistă persoană din lume, dar în general când unii oameni se cearta sau se bat, încerc să fac pace''. Liviu Vârciu și nea Marin s-au îmbrâncit, s-au tras de păr, totul sub ochii celorlalți, care asistau la un spectacol nebun.

Citește și: Poftiți la circ 2020, ediția 18. Look nou pentru nea Marin. Cum arată el după ”îmbunătățirile” făcute de CRBL și Oase

''Nu-mi venea să cred că ei chiar se pocnesc în halul ăsta pe bune!'', a spus cu uimire actrița Doinița Oancea. Totuși, deși la început îi era greu să privească duelul celor doi, într-un final ea nu s-a putut abține și a început să îi filmeze.

''Noi ne batem ca fetițele! Două domnișoare!'', este felul în care concurentul de la Te Cunosc de Undeva descrie duelurile sale cu cel căruia îi spune ''tăticul''.

Nea Marin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți la circ, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Noul sezon "Poftiți la circ" cu nea Marin Barbu se desfășoară la circul Bellucci, unde se află o familie de circari cu tradiție în această activitate. Familia italiană Bellucci crede în tradiție și în valorile moștenite de la generațiile anterioare, pentru a livra spectatorilor un show de cea mai bună calitate.

In fiecare saptămână, nea Marin are parte de invitații speciali și diferiți, care îndeplinesc sarcini care mai de care mai solicitante - de la procurarea alimentelor, la vânzarea biletelor pentru spectacole, dar și activități în diverse locuri pentru a face rost de cele necesare evenimentelor desfășurate la circul Bellucci.

Poftiți la circ 8 februarie 2021. Ana Morodan, apariție grațioasă în mijlocul rulotelor. Cum arată ținuta contesei... Poftiți la circ 8 februarie 2021. Vă era dor de un „conflict” savuros dintre Morodan și Teleșpan? Ce au făcut în florări...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul Poftiți la circ
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au speriat vestul”
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x