Atunci când au poposit în Maramureș, Diana Munteanu, Rona Hartner, Nicolai Tand și CRBL, și-au propus să ajute corul de bărbați din Finteușu Mare să ducă mai departe tradiția.
Corul de bărbați din Finteușu Mare datează de la 1 Decembrie 1918 și nu și-a întrerupt activitatea niciodată, nici măcar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mândria de a fi român și de a face parte din acest ansamblu nu este însă suficientă. Talentații maramureșeni au nevoie de îmbunătățiri pentru sala în care repetă zi de zi, unde, mai ales iarna, condițiile sunt foarte grele.
Pentru ei, pentru a face rost de bani, au muncit la muzeu, au mers în piață, au curățat geamuri, au cosit, au ajutat la treburile unui restaurant, ba chiar au făcut atmosferă la o nuntă. Iar după munca vedetelor, a venit răsplata.
Camionul cu ajutoare pentru corul din Finteușul Mare le-a readus bărbaților zâmbetele pe față.