Nouă cupluri de vedete au spus „DA” celei mai intense experiențe din viața lor. Așa cum publicul s-a obișnuit deja, emisiunea va testa rezistența și capacitatea de a funcționa ca o echipă a partenerilor, iar sezonul 4 promite să vină cu multe surprize.
Printre cei care au acceptat provocarea din acest an se numără Alina Dumitru și soțul ei, Ciprian. După 15 ani de relație, cei doi au decis să își demonstreze că pot face față, ca o adevărată echipă, și celor mai nebunești provocări.
„Pentru noi, Power Couple este o provocare. Participăm la această emisiune să ne demonstrăm nouă că suntem o echipă puternică și să descoperim partenerul în ipostaze complet noi, să ne depășim limitele și să plecăm de aici mai uniți ca niciodată.
În plus, avem spirit competitiv și vrem să arătăm tuturor că umorul, susținerea reciprocă și iubirea pot învinge orice probă, oricât de nebunească ar părea. Suntem convinși că va fi o experiență de neuitat, pe care o trăim o singură dată, cu emoții, stres și amintiri pe care le vom împărtăși copiilor noștri.
Pe de altă parte, știm că presiunea își va spune cuvântul. Va fi fascinant să vedem cum ne gestionăm stresul împreună și cum reușim să ne bazăm unul pe celălalt când totul în jur devine haotic. Credem că această experiență ne va scoate la suprafață atât cele mai mari calități, cât și micile încăpățânări, dar tocmai asta ne face autentici. Suntem gata să ne privim fricile în ochi și să trecem peste ele împreună”, au spus ei înainte de plecare.
Citește și: Cine sunt Gami și iubita lui, Erika Aylin. Cuplul care dorește să se facă auzit la Power Couple, sezonul 4
Cine este Alina Dumitru de la Power Couple, sezonul 4
Alina Dumitru, una dintre cele mai cunoscute și apreciate sportive ale României, vine în competiție, alături de soțul ei, Ciprian, de meserie kinetoterapeut. Cu o relație de 15 ani, în care au trecut împreună prin toate, ei au decis că a venit clipa să intre în acest format.
Pentru Alina Dumitru, competiția nu este deloc un teritoriu necunoscut. Ea este un nume de referință în sportul românesc, fiind prima și singura campioană olimpică la judo din istoria țării, titlu cucerit la categoria de 48 kilograme în cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, în 2008, potrivit unei surse.
Patru ani mai târziu, la Londra 2012, Alina Dumitru a cucerit medalia de argint, devenind prima judoka din România dublu medaliată la Jocurile Olimpice în primii 110 ani de olimpism românesc, mai notează sursa citată.
Alina Dumitru a început să practice judo pentru a-și învinge timiditatea și slăbiciunile. Cu timpul, însă, a devenit un simbol al acestui sport, înscriindu-și în palmares, în afară de cele două medalii olimpice, opt titluri europene și două medalii de bronz, și trei medalii de bronz la Campionatele Mondiale, potrivit sursei citate mai sus.
Alina Dumitru s-a retras din activitatea competițională după Jocurile Olimpice de la Londra. Ea a început să antreneze copii la CSA Steaua și s-a implicat în mai multe proiecte de promovare a judo-ului în rândul copiilor, mai relatează sursa.
Cum s-au cunoscut Alina Dumitru și Ciprian de la Power Couple, sezonul 4: „Acum cred în destin”
Povestea de dragoste dintre Alina Dumitru și Ciprian a început într-un context neașteptat. Marea campioană la judo a trecut printr-un episod neplăcut din cariera ei, care s-a soldat cu o accidentare la umăr, dar care i l-a scos în cale pe Ciprian.
Deși locuia în București, sportivei i-a fost recomandat să meargă la recuperare la un centru din Târgu Mureș. Inițial, nu prea i-a surâs ideea, dar a decis că trebuie, deoarece avea nevoie de o însănătoșire rapidă, întrucât urma să participe la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, potrivit Libertatea.
„Întâlnirea cu soțul a fost la acel centru, unde m-a ajutat să îmi revin, este kinetoterapeut, m-a ajutat să trec mai ușor peste acea problemă. Ne-am căsătorit după trei ani, nu mă așteptam nici eu, nu se aștepta nici el, probabil destinul, da, pot să zic că a fost dragoste la prima vedere, acum cred în destin.
Și după ce ți se întâmplă, chiar crezi, pentru că nu aveam de gând să merg la Târgu Mureș, pentru că nu cunoșteam pe nimeni acolo. Trebuia să stau internată la acel centru două săptămâni pentru a face recuperare și chiar nu îmi era la îndemână. Dar parcă ceva îmi spunea, totuși, să rămân și, de fapt, acel ceva era acea persoană. Și așa am rămas și mi-a schimbat și viața. Ulterior, s-a mutat el în Capitală, a venit după mine, este bine și pentru el acum aici”, dezvălui Alina Dumitru pentru sursa citată mai sus.
Cine este Ciprian, soțul Alinei Dumitru
Dacă Alina Dumitru este cunoscută publicului, în special, pentru performanțele din judo, Ciprian Sămărghiţan nu are o expunere atât de mare în spațiul public. El vine dintr-un domeniu în strânsă legătură cu sportul: kinetoterapia.
Așa cum a dezvăluit sportiva, relația lor a început într-un context neașteptat, dar care, parcă, a fost pus la cale de destin. Acea întâlnire avea să dea naștere unei povești de iubire care continuă și după 15 ani.
Alina Dumitru și Ciprian s-au căsătorit în anul 2014 și au împreună doi băieți. Primul lor copil, Ianis, s-a născut în 2016. În 2020, campioana olimpică la judo era însărcinată pentru a doua oară, potrivit prosport.ro.
Cel de-al patrulea sezon Power Couple se apropie de startul filmărilor
La bine și la greu – așa începe orice poveste de dragoste! Amintirile apar prin aventuri trăite în doi, iar cea mai puternică provocare vine atunci când ieși din zona de confort și când îți repeți că nu există nu se poate.
Cu aceste gânduri pornesc la drum cuplurile care vor participa în cel de-al patrulea sezon Power Couple! Show-ul se apropie de startul filmărilor, în locația deja cunoscută, din Malta și va putea fi urmărit, pe Antena 1 și în AntenaPLAY!
Nu ratați noi detalii despre cuplurile participante, dar și imagini în premieră de la filmări, pe conturile de social media ale show-ului!
Cine sunt Ionuț Pitbull Atodiresei și soția sa, Oana. Cuplul pregătit de adrenalină și provocări la Power Couple, sezonu... Cine sunt Bvcovia și Alexandra Elena, cuplul pregătit să înfrunte orice provocare la Power Couple, sezonul 4...