Antena Căutare

Amintiri din copilărie! Ce făcea şi cum arăta Horia Vîrlan la 17 ani

1 iunie este o ocazie pentru toţi cei care au iubit perioada copilăriei să-şi amintească de ea. Horia Vîrlan, juratul „Junior Chef”, povesteşte că primii ani din viaţă i-a petrecut atât în Bucureşti alături de părinţii săi, cât şi la bunicii din Ardeal, loc în care a învăţat extrem de multe lucruri care l-au ajutat mai departe în carieră.

1 iunie este o ocazie pentru toţi cei care au iubit perioada copilăriei să-şi amintească de ea. Horia Vîrlan, juratul „Junior Chef”, povesteşte că primii ani din viaţă i-a petrecut atât în Bucureşti alături de părinţii săi, cât şi la bunicii din Ardeal, loc în care a învăţat extrem de multe lucruri care l-au ajutat mai departe în carieră.

Expertul bucătar povesteşte că de fiecare dată când îşi aminteşte de perioada copilăriei îi vin în minte momentele în care făcea năzbâtii alături de prietenii săi de la bunici. Horia a fost un norocos, pentru că el a avut ceea ce mulţi copii visează să aibă, o casă în copac:

„Ţin minte că bunicul mi-a făcut o casă într-unul dintre cei trei nuci imenşi pe care îi avea în grădină, undeva în spate. Casa era la vreo trei metri înăţime de sol şi mereu când ne urcam foloseam o scară. Odată, bunica avea nevoie de ea şi ne-a strigat ca să verifice dacă suntem sus în casuţă.

Eu cu prietenul meu nu am răspuns nimic, aşa că bunica a luat scara. Problema a apărut după câteva ore bune când am vrut sa ne dăm jos. Deja ni se făcuse foame, sete, se însera, iar noi nu ne puteam da jos. Am început să strigăm, dar nu ne auzea nimeni, pentru că eram în spatele grădinii, foarte departe de casa în care locuiam.

Articolul continuă după reclamă

Până la urmă, când au văzut că am dispărut, au început să ne caute prin toată curtea, grădinea şi, în cele din urmă, după vreo câteva ore ne-au găsit”, povesteşte Horia.

Luni, de la 20:30, nu rata marea finală "Junior Chef" la Antena 1! Dacă nu mai ai răbdare, tot luni, dar de la 10:00, poţi urmări emisiunea, în avanpremieră, pe AntenaPlay

RECUNOŞTI PERSONAJUL? E câştigător de X Factor şi când era mic "învăţa casetofonul să vorbească"... Asta să fie cauza kilogramelor în minus? Tabloidele americane anunţă că Angelina Jolie are cancer...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au întâlnit față în față
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x