Antena Căutare

Amy Winehouse, in urma cu doua saptamani: "Fostul sot e singurul care ma poate salva"

In ultimul timp, cantareata se comporta ca si cum ar fi stiut ca sfarsitul este aproape: a incercat sa reia legatura cu vechile cunostinte, carora le-ar fi dezvaluit ca Blake Fielder-Civil este singurul care ar putea-o salva.

Vestea mortii lui Amy Winehouse a surprins pe toata lumea, mai putin pe apropiatii acesteia. Conform ziarului The Sun, cunoscutii artistei ar fi declarat ca, in ultimul timp, Amy s-a comportat ca si cum stia ca nu mai are foarte mult de trait. In ultimele trei saptamani, ea si-a petrecut timpul incercand sa contacteze cunostinte vechi, cu care nu vorbise de ani de zile. La inceputul acestei luni, ea nu ar fi iesit din casa timp de 6 zile, timp in care a vorbit la telefon, a stat pe Facebook si a baut.

Ea chiar s-ar fi confesat unor prieteni, spunandu-le acestora ca singurul care ar putea sa o salveze este fotul ei sot, Blake Fielder-Civil. Acesta se afla inchis in penitenciarul din Leeds pentru o perioada de 2 ani si jumatate, fiind condamnat pentru talharie. Cei doi se despartisera in 2009, de vina fiind Amy, care si-ar fi inselat sotul.

De atunci, Fielder si-a refacut viata si s-a recasatorit cu modelul Sarah Aspin care a implinit 33 de ani exact in ziua in care Winehouse a decedat. Actuala sotie chiar i-a facut o vizita la penitenciar lui Blake, pentru ca acesta sa petreaca ceva timp cu Jack, fiul lor ce se nascuse de curand, dar barbatul nu a putut sa se bucure, fiind cuprins de regretul ca nu si-a putut salva fosta nevasta: „Nu pot fiu consolat. Lacrimile mele pentru Amy nu se vor usca niciodata. Toti cei ce m-au cunoscut pe mine si pe ea stiu cat de profunda a fost dragostea noastra. Nu pot sa cred ca nu mai exista" ar fi spus el.

Si Sarah Aspin a declarat ca ii pare rau pentru decesul cantaretei, desi in perioada in care traia, nu a ezitat nici macar o secunda sa o considere o rivala: „Blake m-a sunat sambata, dupa ce a aflat ca Amy a murit. Nu am putut sa-l consolez, era intr-un soc total. El e tatal fiului nostru, dar l-am vazut de multe ori impreuna cu Amy si am stiut ca erau suflete pereche. Ea l-a iubit mereu, la fel cum si el a iubit-o mereu, dar relatia lor nu avea cum sa mearga. Nu puteau trai impreuna, dar nu puteau trai nici unul fara altul. E greu pentru mine sa constientizez ca el inca o mai iubeste, dar pot sa inteleg asemenea sentimente. Cred ca, totusi, Amy nu a putut sa treaca peste faptul ca Blake are un copil cu mine" a spus modelul pentru The Sun.

Articolul continuă după reclamă
Dana Marijuana ar fi putut avea aceeasi soarta ca cea a lui Amy Winehouse... Ultima ipoteza a anchetatorilor: Amy Winehouse a decedat din cauza alcoolului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au întâlnit față în față
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x