Antena Căutare

Andra Gogan, anunțul făcut cu privire la serialul „Sirenele”. Cum s-a pozat vedeta

Andra Gogan a făcut un anunț cu privire la serialul „Sirenele”. Ce a transmis vedeta pe rețelele de socializare.

Andra Gogan, vestea mult așteptată despre noul sezon Sirenele | Instagram

Andra Gogan își ține fanii la curent cu toate proiectele artistice pe care le demarează. Iată că, acum e vorba despre serialul Sirenele.

Andra Gogan, anunțul făcut cu privire la serialul „Sirenele”. Ce a transmis vedeta

Andra Gogan a făcut un anunț pe canalele ei media, acolo unde este foarte activă și de unde își ține la curent fanii cu privire la tot ce face ea de zi cu zi. Cântăreața și actrița a publicat o imagine pe rețelele de socializare, prin care a anunțat lansarea noului sezon din serialul „Sirenele”, serial care a fost deopotrivă ba ovaționat, ba criticat.

Citește și: Pe Andra Gogan o știe toată lumea, dar puțini au avut ocazia să-i vadă mama. Cum arată aceasta

Articolul continuă după reclamă

Cu toate acestea, fanii Andrei Gogan care au așteptat cu sufletul la gură vești proaspete despre noile episoade ale sezonului 2 din „Sirenele”, se bucură că această perioadă a luat sfârșit deoarece Andra a făcut marele anunț.

Andra Gogan și-a strâns o comunitate foarte mare de fani, în special copii, care o apreciază enorm și care o susțin în toate proiectele artistice pe care le demarează, indiferent dacă este vorba despre seriale sau muzică.

Citește și: Andra şi Razvan Gogan au dat din nou lovitura! Ce surpriză au pregătit fanilor

De curând, aceasta a publicat o imagine, iar în descrierea de pe rețelele de socializare ea a scris un mesaj care ne face să înțelegem că lansarea episoadelor noi va fi foarte curând.

Andra Gogan a scris un mesaj pe care l-a atașat imaginii: „Un capitol nou începe. Sirenele, în curând”, a fost anunțul făcut de ea.

Fanii ei au fost foarte fericiți când au văzut că serialul creat de Andra Gogan se va întoarce pe canalul de YouTube al vedetei. „În sfârșit”, „Abia aștept”, „super”, „wow”, au fost câteva dintre mesajele pe care le-a primit vedeta în secțiunea de comentarii a imaginii publicată.

Citește și: Andra şi Razvan Gogan, povești din sufragerie. Ce surprize pregătest cei doi frați pentru fani

Serialul Sirenele a făcut furori cu primul sezon lansat. Andra Gogan și fratele ei, Răzvan, au fost cei doi creatori ai acestui proiect. Povestea serialului este destul de complexă. Mai multe fete află că în copilărie au găsit câte un colier cu puteri magice, care s-au activat la vârsta de 16 ani. Acestea încearcă să țină ascuns secretul că sunt sirene, dar o grupare răufăcătoare vor să le răpească pe fete. Primul sezon s-a încheiat într-un punct culminant, iar Angra Gogan cu siguranță a pregătit ceva la înălțime și pentru noile episoade ale serialului.

Andra și Răzvan Gogan, în Cartea Recordurilor

Andra și fratele său, Răzvan Gogan, au cântat şi au dansat de mici şi au intrat de două ori în Cartea Recordurilor. Prima dată s-a întâmplat pentru „Cel mai lung concert live susţinut de un copil” (3 ore şi 20 de minute, 55 de melodii, 15 septembrie 2009), iar a doua oară pentru „Cele mai multe CD-uri lansate de un copil” (16 discuri).

Cum arată Carmen de la Sălciua într-o rochie de sirenă, brodată în pietre și cu decolteu adânc... De ce a lipsit Charles Spencer de la nunta lui Kitty cu Michael Lewis. Nepoata Prințesei Diana a fost condusă la altar d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x