Din Făurei, Bănel Nicoliță visa la o viață mai bună atunci când era copil și era nevoit să-și ia "jucăria" preferată, sapa, în mâini și să treacă la treabă. Astăzi, după ce destinul a avut alte planuri cu el, a realizat că nimic nu este mai important decât familia. Fotbalistul care a avut Franţa la picioare, care a îmbrăcat mândru tricoul naţionalei, şi-a pus sufletul pe tavă într-un interviu extrem de emoţionat.
"Era foarte greu, eram jos, nu aveam echipament... Nu aveam ghete, nu aveam absolut nimic. Antrenorul de atunci mi-a spus să stau liniştit că mă va ajuta cu ce am nevoie. Mi-a zis că de atunci voi fi copilul lui, că are două fete şi niciun băiat şi asta a fost. Când trebuia să-mi cumpăr ceva, el mă ajuta", spune fotbalistul.
"Am început să muncim toţi la câmp, eu am început de pe la 7-8 ani să câştig bani. N-aveam posibilitate şi atunci am fost foarte puternic. Poate şi Dumnezeu mi-a dat ambiţie să nu las capul jos, să muncesc, să fiu serios... Au fost oameni care m-au încercat în viaţă, oameni care m-au ajutat să trec peste momente din viaţa mea. Nu a fost uşor, nu era nimeni lângă mine. Eu şi Dumnezeu. Mama ce putea săraca să-mi ofere, decât să îmi dea o farfurie de mâncare şi atât. Tata mi-a spus că 'ce fotbal, ce cutare...'. La un moment dat eram la câmp şi se apropia ora de antrenament. La 9 jumate trebuia să plec la antrenament, în alergare până la 10. Mi-a spus să nu plec, am luat sapa, am rotit-o de două ori şi am plecat. M-am dus la antrenament, am venit acasă, şi s-a supărat pe mine. La 12 ajungeam acasă, la 1 aveam şcoală. Temele când să le mai fac? Le făceam în clasă", a mărturisit Bănel Nicoliţă.
Au fost sute de antrenamente în care mergeam nemâncat. Mă întreba antrenorul: 'ai mâncat?', şi mereu îi spuneam că da, dar eu aveam stomacul gol
Nici problemele avute cu tatăl său nu l-au doborât. "L-am ajutat de câte ori am putut. Eu n-am avut niciodată nimic cu el. El mă suna, îi dădeam banii. Mă deranja că eu îi dădeam bani şi se ducea la televizor să mă vândă pentru trei lei. Eu am fost foarte deştept şi îi dădeam bani printr-un frate căruia îi dau banii şi împarte el. Trebuie să aprecieze că am făcut multe şi că eu am susţinut această familie. În 2005 el a plecat şi eu am rămas baza... Eu aveam 20 de ani atunci, fraţii mei erau şi ei mari, aşa că nu era problemă... Asta a fost decizia lui, a ales altă familie şi regretă acum. După ce a plecat am încercat să-i împac, cu de toate, inclusiv cu bani. Dacă nu era el, nu eram nici eu, aşa că şi el a contribuit la venirea mea. Mă mângâiam în cap şi plângeam. Mintea lui era diabolică. El are familia lui, nu pot să-l deranjez. Am vrut să-l chem şi la nunta mea... A zis că nu vine, mi-a dat nişte bani şi... Mi-aş fi dorit să fie amândoi. Nu puteam nici s-o bag pe mama într-un colţ şi s-o las aşa (...) Au fost sute de antrenamente în care mergeam nemâncat. Mă întreba antrenorul: 'ai mâncat?', şi mereu îi spuneam că da, dar eu aveam stomacul gol. Făceam antrenament până îmi curgea sânge din nas. Rămâneam după antrenament încă două ore", a explicat fotbalistul.
