Antena Căutare

Cu cine a plecat Rareș Cojoc în vacanță, imediat după Paște. Imaginile la care internauții au reacționat imediat

A ieșit la iveală cu cine a mers Rareș Cojoc în vacanță, imediat după Paște. Imaginile la care internauții au reacționat imediat.

Descoperă unde și cu cine a plecat în vacanță Rareș Cojoc | instagram

Rareș Cojoc, dansator de performanță, a decis să plece într-o vacanță în străinătate, chiar imediat după Paște. Urmăritorii au fost surprinși și au reacționat imediat atunci când au văzut despre cine este vorba, de fapt. Descoperă mai multe detalii despre acest subiect în rândurile de mai jos.

Cu cine a plecat Rareș Cojoc în vacanță, imediat după Paște. Imaginile la care internauții au reacționat imediat

Recent, Rareș Cojoc a ajuns pe prima pagina a tabloidelor imediat după ce s-a aflat faptul că el și Andreea Popescu divorțează. Aceștia au decis să pună punct unei povești de iubire ce a ținut 15 ani și să pornească pe drumuri diferite în viață. Andreea Cojoc a părăsit penthouse-ul lui Rareș Cojoc și s-a mutat într-un apartament din București, acolo unde locuiește cu cei trei copii ai săi. Din cele trei bone pe care le avea, vedeta a păstrat doar una, despre care a spus că o ajută ocazional.

Citește și: Ce a recunoscut Andreea Popescu, după ce s-a speculat după divorț faptul că ar fi avut o relație cu Dan Alexa. Ce a zis

Articolul continuă după reclamă

Rareș Cojoc a rămas în vila de lux și se pare totuși că, deși a divorțat și stă singur, a rămas extrem de prezent în viața copiilor săi. Chiar de curând, acesta s-a filmat și a publicat în secțiuna de InstaStory de pe Instagram imagini cu el într-o stațiune din Grecia. Se pare că acesta nu a mers singur, ci alături de fiul său cel mare.

„Short vacay. Just the two of us” (n.r. scurtă vacanță. Doiar noi doi”), a fost mesajul transmis de Rareș Cojoc în dreptul filmărilor în care mai mult decât fericit și relaxat.

Campionul național și internațional la dans este așadar un tată implicat în viața copiilor săi și, în ciuda divorțului, nu a încetat să își dorească să petreacă timp cât mai mult cu cei trei copii ai săi.

Citește și: Motivul pentru care Rareș Cojoc a ales să se ocupe de cheltuielile Andreei Popescu după divorț. Ce au semnat la notar

Așa cum era de așteptat, urmăritorii au reacționat imediat atunci când au văzut aceste imagini și i-au transmis numeroase mesaje și aprecieri.

Au fost și curioși care au dorit să afle ce făcea Andreea Popescu, fosta sa soție, în tot acest timp. Aceasta a publicat pe Instagram imagini cu ea alături de ceilalți doi copii, semn că a ales să stea acasă și să se bucure de timpul petrecut alături de ceilalți doi copii ai săi.

Gigi Becali a anunțat cui va lăsa întreaga lui avere. Despre ce sumă e vorba... Cine este Susan Coyle, prima femeie care va conduce armata australiană. Totul despre educație, carieră și viața personal...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au întâlnit față în față
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x