Antena Căutare

Cum arată sora lui Jador. Internauții, uimiți de frumusețea tinerei, au crezut că este iubita lui

Jador este unul dintre cei mai apreciați maneliști de la noi. Tânărul domină topurile muzicale și e pe val. Cu toate acestea, puțini știu că are o soră foarte frumoasă.

Jador este unul dintre cei mai apreciați maneliști de la noi. Tânărul domină topurile muzicale și e pe val. Cu toate acestea, puțini știu că are o soră foarte frumoasă.

Jador sau Remus Ionuț Dumitrache, cum îl știu cei dragi, provine dintr-o familie numeroasă, care a fost greu încercată de-a lungul timpului. Conform declarațiilor lui, mult timp banii au fost puțini și abia ajungeau pentru mâncare.

”Tata toată viața lui a fost plecat. Toată viața lui a fost plecat la muncă. Avea 5 copii, la 17 ani m-a făcut pe mine, iar după a plecat la muncă în străinătate, la sârbi, la germani, la italieni.

A fost greu, eu am rămas bărbatul cât a fost tata plecat, până am făcut 14 ani. El avea pretenții mari de la mine. Dacă nu salutam lumea pe stradă, mă rupea cu bătaia. Noi o terorizam pe mama, iar când venea tata acasă luam bătaie toți”, a spus Jador la emisiunea lui Nea Marin de la Antena 1.

Citește și: Jador revine pe băncile facultății. Ce studii urmează manelistul și ce declarații a făcut:"M-a luat celebritatea prin surprindere"

Articolul continuă după reclamă

Mai mult, ambii săi părinți au suferit de cancer, o boală foarte grea. Cei doi au reușit să depășească problemele de sănătate și să se ocupe de toți pruncii lor.

Jador are mai mulți frați și, dintre toți, Răzvan și Camelia s-au dedicat bisericii. Ei cântă muzică religioasă, potrivit Viva.

Cum arată Camelia, sora lui Jador

Dacă mama sa este des prezentă pe contul de Instagram al lui Jador, sora sa a fost văzută rar de către internauți.

Este motivul pentru care mulți au crezut că fata este iubita manelistului. ”Ia uite ce zic oamenii”, spune Jador, care o ține în brațe pe sora lui. ”Ce?! Că sunt iubita ta? Doamne, cum să fie. Nu vezi că semănăm?! Același nas...”, spune Camelia.

”Care că tu ești albă. E sora mea. E sora mea grasa asta. E sora mea, bă. I-a intrat și ei șomajul, uite.”, a glumit Jador.

Câți bani cere Jador pentru a cânta la evenimente

Jador este unul dintre cei mai apreciați cântăreți de manele. Datorită notorietății sale, el cere sume frumoase de bani pentru a încânta inimile oamenilor cu melodiile sale care fac milioane de vizualizări.

Jador se duce la evenimente private, nunți, botezuri, unde interpretează live celebrele sale manele. Cu toate că nu se numără printre cei mai scumpi artiști, cei care vor să-l invite la petreceri trebuie să știe că banii pentru artist nu sunt chiar puțini.

Pentru a-l asculta live ar trebui să scoți din buzunar între 5.000 de euro.

Citește și: Jador, primele declarații despre noua lui iubită. Cine este tânăra care l-a făcut să își deschidă inima: „Sunt cu ea de două luni”

Petre Daea i-a dat replica Danei Budeanu după ce a afirmat că în România nu e secetă. Cum i-a răspuns ministrul... Adriana Bahmuțeanu și logodnicul ei, prima apariție televizată. Bruneta a radiat de fericire în compania lui George...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au întâlnit față în față
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x