Mirela Boureanu este acum o femeie împlinită. Are o carieră spectaculoasă atât în televiziune, muzică ori teatru şi, în plus, trece prin cel mai emoţionant moment din viaţa ei, căci se pregăteşte să devină mămică. Cum se simte în această perioadă, dar şi ce planuri de viitor are, aflaţi mai jos, într-un interviu inedit.
Ne poţi spune mai exact în câte săptămâni este însărcinată?
Tocmai am intrat în cea de-a 21-a săptămâna de sarcina.
Cum te simţi? Cât ai luat în greutate până acum?
Sincer, minunat. Chiar nu simt sub nicio formă „corvoadele” pe care le descriu alte mămici. Îmi desfăşor activitatea întocmai că până acum, poate am mai încetinit puţin doar viteză cu care fac anumite lucruri. Primele luni au fost mult mai bune decât mă aşteptăm sau auzeam în jur, în sensul că am avut doar mici stări de disconfort dimineaţă. E adevărat că nu am mai putut mânca tot ce îmi doream şi fiecare meniu conţinea obligatoriu şi suc de lămâie, dar această perioada a trecut foarte repede, în maxim trei săptămâni. Până acum am luat cam 4-5 kg. Multă lume îmi spune că nici nu se cunoaşte dacă port o haina mai lărguţa, însă ştiu foarte bine că “greutatea” sarcinii abia acum începe. Oricum, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru bunul mers al sarcinii şi sper să fie aşa şi de acum încolo.
Ai vreo poftă?
Nu am avut pofte nemaiîntâlnite, aşa cum am auzit la unele gravidute, însă ce am remarcat eu e dorinţa nebună de a mânca pâine sau produse de patiserie. Poate faptul că mi-am reprimat până acum dorinţa asta, atâţia ani, se resimte. Îmi place pâinea aia crescută, ardelenească, cu miez bogat şi coajă crocantă. Sigur, nu e lăudabil, dar e una din poftele mele vinovate în sarcina.
Ştim că faci mult sport, echitaţie, înot. Mai faci şi acum?
Într-adevăr, aşa este. Merg şi acum la sala, unde fac exerciţii de tonifiere, sub strictă supraveghere a antrenorului meu personal, care mă ştie de ani buni şi care îmi cunoaşte ritmul. Ce-i drept, am renunţat la exerciţiile cardio, însă fac antrenamente pentru braţe, picioare, merg pe bandă şi pe stepperul eliptic, iar la înot merg cam de două ori pe săptămâna. Nu înot contra cronometru, prefer să mă relaxez, să mă mişc atât cât simt eu, iar asta îmi prinde foarte bine.
Veţi avea o fetiţă. Aţi început deja să-i amenajaţi camera, să-i cumpăraţi cele necesare?
E mult prea devreme. Mai ales că sunt atâtea lucruri de văzut... În mare, din ce ne-a sărit în ochi până acum, am realizat că sunt o mulţime de lucruşoare pentru copii, oferta e foarte variată, aşa că vom avea nevoie de timp să ne ocupăm.
Va avea cine să va ajute la creşterea ei sau veţi apela la ajutorul unei bone?
Dacă cei mai mulţi dintre cunoscuţii noastri au apelat la bunici, nu va fi şi cazul nostru, pentru că toţi sunt încă în activitate, la Iaşi şi la Cluj. Cel mai probabil vom apela la ajutorul unei bone, care să stea cu fetiţă atunci când eu sunt pe sticlă, iar în rest o să mă ocup eu şi, bineînţeles, soţul meu.
Ştii de pe acum dacă vei naşte natural sau prin cezariană?
E devreme să vorbim şi despre asta. Eu sunt hotărâtă să aleg varianta cea mai grea, naşterea naturală, însă decizia o vom lua atunci, în apropiere, alături de medic.
Ştim că încă nu eraţi hotărâţi asupra numelui. V-aţi decis între timp ce nume va purta?
Cu numele am trecut până acum prin nu ştiu câte serii de propuneri. Ne dorim şi un nume sfânt, dar şi unul 100% românesc… Mai avem pe de o parte, soacra care se implică şi vrea numele ei, Maria, pe de altă parte mama, care nu se implică, dar ştiu că i-ar plăcea numele ei şi al meu, Elena. Noi, avem la rândul nostru câteva idei… Nu e încă nimic bătut în cuie, ce e sigur e că va fi un nume românesc.
Eşti o persoană foarte activă, cât îţi propui să stai acasă cu fetiţă?
M-am tot gândit la asta, dar nu pot să prevăd de pe acum. Cei care mă cunosc, îmi spun că pe de o parte, voi vrea să mă întorc de a două zi, iar de pe altă parte că zâmbetul micuţei cu greu mă va da dusă de acasă. Mi-e greu să estimez de acum, dar cum stau foarte aproape de serviciu, am o emisiune care nu mă solicită din punct de vedere fizic şi intenţionez să revin cât mai repede. Nu vreau să fac lucrurile forţat, dar pentru că sunt omul care nu poate trăi foarte mult în “inactivitate”, vreau să le combin, să mă achit şi de datoria de mama şi să fiu şi pe micul ecran. Însă… om trăi şi om vedea, în funcţie de cum vor decurge lucrurile.
Te vedem mai tot timpul la televizor. Mai ai timp şi pentru tine?
Sigur că da, ne place să ieşim seară să ne plimbam, mergem pe lac, în Herăstrău, în trening şi adidaşi, ieşim la un restaurant, la un film... M-am mai „calmat” şi am mai renunţat la unele activităţi pe care le făceam înainte, m-am mai liniştit puţin, mă preocup mai mult de mine şi de ce îmi place mie. Fac pauze mai des, ascult muzică, pentru că mă relaxează, am mai scăzut puţin viteză ritmului cu care lucrez, iar în rest viaţă mea curge că şi înainte.
Citeşti? Ce? Care sunt autorii, genul de cărţi preferate?
Îmi plac multe genuri şi multe cărţi. Îmi plac deopotrivă şi clasicii şi literatură modernă. De exemplu, acum citesc „Minciuni pe canapea”, scrisă de Irvin D. Yalom şi tocmai am terminat o carte clasică rusească, “Oblomov”, a lui Ivan Aleksandrovich Goncharov. Sar de la un gen la altul, nu merg pe aceeaşi idee, tocmai că să nu mă plictisesc. Tot de curând am terminat şi „Soţia din Paris”, o carte foarte frumoasă, despre viaţă lui Ernest Miller Hemingway, care mi-a plăcut tare mult.
Când aveţi puţin timp liber, unde mergeţi, tu şi soţul tău?
Aşa cum spuneam, ieşim mult. Fie că e vorba de un restaurant liniştit pe malul lacului, fie că mergem pur şi simplu la un film sau ne plimbam seară în parc, ne place să ne relaxăm, să ascultăm o muzică bună... Îmi place că atunci când ies, în timpul liber, să merg pe stilul casual, un jeans, un tricou şi o gecuţă lejeră.
Practic nu ai cum să nu te ataşezi de concurenţii alături de care petreci mai bine de 12 luni la „Mireasă pentru fiul meu”. Îi ajuţi cu sfaturi, te implici în vreun fel în relaţiile dintre ei?
Sigur că da, mă implic şi în relaţiile dintre ei, dacă simt că sunt constructive. Încerc să îmi spun părerea, că orice alt telespectator. E destul de greu să fii un tonomat de întrebări; până la urmă sunt om, am o experienţă de viaţă, care de multe ori e asemănătoare cu a lor. Am avut aceleaşi întâmplări sau dureri, aşa încât dacă unii îmi cer sau simt din partea lor această dorinţa, îmi expun şi punctul meu de vedere, însă fără să îi influenţez în decizii sau să îmi fac din asta protejaţi sau oameni care să se simtă lezaţi. Noi încercăm să clădim familii, nu să rupem relaţii.
Păstrezi legătură cu foştii concurenţi?
Nu în mod constant, însă mereu mă surprind cu gânduri frumoase de sărbători, la care le răspund şi eu. Cea mai mare bucurie pentru mine este atunci când primesc câte o invitaţie la nuntă sau chiar la botez din partea unor concurenţi care s-au cunoscut în platoul „Mireasă pentru fiul meu”. E cea mai mare realizare şi singură măsură până la urmă a faptului că acest show nu e doar o emisiune, ci chiar o cărămidă care pune baza unei familii.
