Urmărește A1 pe DiscoverOctavia Geamănu a fost o elevă silitoare, dar care a făcut și destule prostioare, de care își amintește, acum, cu zâmbetul pe buze. Prezentatoarea Observatorului Special ne-a povetit câteva dintre întâmplările care i-au marcat viața de școlăriță.
”Îmi amintesc cu plăcere de atâtea momente amuzante din acea perioadă încât aş putea scrie o carte. De exemplu, o compunere în clasa a doua. Trebuia să ne descriem învăţătorul. Ce-mi amintesc clar e că am scris: "Chiar dacă are puţină chelie şi ochi alb-albastri, e un om foarte bun".Omul are ochi căprui, dar la vremea aceea mi se părea că aşa ar fi trebuit să îi aibă, albaştri”, spune Octavia.
Vedeta își amintește și de o pedeapsă primită de la tatăl ei: ”Dintotdeauna am primit puncte în plus la nota, alte ori chiar un 10 pentru felul în care arăta caietul meu de clasă. Titlul îl scriam mereu cu roşu. Ce era mai important era scris cu verde. Caietul era ca un curcubeu:). La fel îmi amintesc cum, în clasa I, când am ajuns la litera V, ni s-a dat temă să scriem pe o pagină întreaga cuvântul "veveriţă" . Şi-am scris. Literele erau perfecte. Nu era nicio ştersătură pe pagină. Mi-a luat cam o oră. Doar că în loc de "veveriţă" am scris "veverță". Mâncasem litera "i". Motiv pentru care tata m-a pedepsit, punându-mă să scriu pe ZECE pagini "veveriţă".
Octavia Geamănu nu a dus lipsă nici de admiratori din rândul colegilor: ”Un băiat îmi scrisese o scrisoare. Îmi declara că mă place. Desenase toate inimioarele din lume pe foaia aceea. Doar că scrisoarea a ajuns la o colegă care s-a gândit că ar fi frumos să afle toată şcoala ca domnul în cauză mă place. Aşa că a lipit-o frumos la avizier. N-a durat decât o oră ca toţi elevii şcolii să afle că acel băiat făcuse o pasiune pentru mine. Peste ani am vorbit despre asta şi am aflat că nicimacar nu o scrisese el:))). Ci un amic de-al lui care n-a vrut decât să-l ajute, el fiind mai timid. Superb, nu?”.
După anii de școală, o profesoară dragă ei a reușit să-i rămână la suflet: ”Îmi amintesc cu drag de toţi profesorii mei. Însă întotdeauna, profesoara de engleză din gimnaziu, Rozica Pătrășcoiu, va avea un loc aparte în sufletul meu. Ştie cât de mult o iubesc pentru că, din fericire, păstrăm legătura. Cred că am fost prima ei generaţie de elevi. Era tânără, cu mintea deschisă şi avea un accent fantastic. Atunci mi-am zis că şi eu vreau să fiu la fel. De altfel, mi-am împlinit visul când am predat un an la un liceu din Târgu Jiu”.
