Antena Căutare

Prinţul Andrew renunţă la titlurile sale militare, după ce a fost acuzat de „agresiune sexuală”. Ce mesaj oficial a fost transmis

Prinţul Andrew a renunţat la titlurile sale militare şi patronajul asociaţiilor, a anunţat, joi, Palatul Buckingham, a doua zi după refuzul justiţiei americane de a clasa o plângere civilă prin care prinţul este acuzat de agresiuni sexuale.

Prinţul Andrew renunţă la titlurile sale militare, după ce a fost acuzat de „agresiune sexuală”. Ce mesaj oficial a fost transmis | Hepta

„Cu acordul şi aprobarea reginei, afilierile militare şi patronajele regale ale Ducelui de York au fost returnate reginei. Ducele de York va continua să nu-şi mai asume funcţii publice şi să se apere în acest caz ca un cetăţean privat”, a indicat Palatul în comunicat.

Prinţul Andrew, acuzat de „agresiuni sexuale”, renunţă la titlurile sale militare

Virginia Giuffre, americana care l-a acuzat pe prinţul Andrew de abuzuri sexuale sub influenţa finanţatorului Jeffrey Epstein pe când avea 17 ani, a depus plângere contra ducelui de York în august 2021, la New York.

Citește și: Puțini știu că Regina Elisabeta are, de fapt, patru copii. Cine sunt și cum arată frații și sora Prințului Charles

Articolul continuă după reclamă

În reclamaţie se arată că ducele de York este "un bărbat puternic" căruia Virginia Giuffre i-a fost „predată în scopuri sexuale” între anii 2000 şi 2002, începând cu vârsta de 16 ani, în reţeaua de trafic sexual pentru care Jeffrey Epstein a fost acuzat şi închis. Acesta din urmă s-a sinucis în închisoarea din Manhattan în vara lui 2019.

Prinţul Andrew, care a respins deja aceste acuzaţii, este învinuit că "a agresat-o sexual" pe Virginia Giuffre, pe atunci minoră, de trei ori: la Londra, la o apropiată al lui Epstein, Ghislaine Maxwell, şi pe proprietăţile omului de afaceri la New York şi din Insulele Virgine.

În vârstă de 61 de ani, prinţul Andrew a dezminţit "categoric" astfel de acuzaţii într-un interviu considerat dezastruos de BBC în noiembrie 2019. El a spus că o fotografie în care apare alături de Vrginia Giuffre şi cu Ghislaine Maxwell în planul secund, nu ar fi adevărată. Maxwell este încarcerată.

În ciuda negărilor sale, prietenia cu omul de afaceri american şi scandalul creat l-au determinat pe prinţ să se retragă din viaţa publică.

Citește și: Când va renunța Regina Marii Britanii la tron. Scandalul în care este implicat prințul Andrew ar fi declanșat totul

Ce face și cum arată acum Sarah Ferguson. Cum trăiește Ducesa de York la peste 20 de ani de la divorțul de Prințul Andrew

Sarah Ferguson e una dintre cele mai controversate membre ale Casei Regale din Marea Britanie. După nunta sa cu Prințul Andrew, Ducesa de York a ajuns în publicații din întreaga lume din cauza scandalurilor în care a fost implicată.

Sarah Ferguson a devenit cunoscută în întreaga lume în urma căsătoriei sale cu Prințul Andrew, fratele mai mic al Prințului Charles, al treilea copil al Reginei Elisabeta a II-a și al Prințului Philip, scrie Daily Mail.

Cei doi s-au căsătorit în anul 1986, dar au anunțat încheierea relației lor în anul 1992. În 1996, divorțul lor a fost finalizat. Cei doi sunt părinții Prințeselor Beatrice și Eugenie.

De-a lungul timpului, Sarah Ferguson a fost implicată în mai multe scandaluri. Printre acestea se numără și un proces intentat de autoritățile din Turcia împotriva Ducesei de York.

După divorțul său de Prințul Andrew, Sarah Ferguson a fost filmată în timp ce primea bani în schimbul informațiilor despre fostul său soț. În urma scandalului, Ducesa de York a oferit un interviu celebrei Oprah, în care a susținut că băuse înainte de evenimentul respectiv.

În acest moment, Ducesa de York locuiește în Palatul Windsor. Ea a vorbit și despre cum ea și fostul soț, Prințul Andrew, au o relație bună privind creșterea fiicelor lor.

”Familiei mele îi place să facă magie și făceam acest lucru prin mersul la picnicuri,” a declarat Ducesa de York, potrivit Daily Mail. ”Întotdeauna încercam să găsim lucrurile pozitive în orice situație. Dacă ploua, ne distram când săream în bălți.”

Cum arăta Mircea Radu în adolescență. Imaginea cu înduioșătoare cu prezentatorul TV a atras toate privirile... Câte kilograme are Betty Blue, fiica lui Florin Salam. Artista a spus totul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor | VIDEO
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în această perioadă
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x