Antena Căutare

Randi, mărturisire surprinzătoare la ”Dincolo de aparențe”: ”Nu-mi plăcea că sunt timid, dar nu știam ce să fac”

Andrei Ștefan Ropcea, cunoscut drept Randi, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți și compozitori de la noi este invitatul Florentinei Fântânaru în emisiunea ”Dincolo de aparențe”, unde vorbește deschis despre viața sa pe scenă și dincolo de ea, despre iubire și familie, dar și despre timiditatea cu care s-a luptat ani la rând.

Andrei Ștefan Ropcea, cunoscut drept Randi, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți și compozitori de la noi este invitatul Florentinei Fântânaru în emisiunea ”Dincolo de aparențe”, unde vorbește deschis despre viața sa pe scenă și dincolo de ea, despre iubire și familie, dar și despre timiditatea cu care s-a luptat ani la rând.

Randi a cunoscut succesul cu mai bine de zece ani în urmă, pe vremea când Deși erau foarte apreciați de public și piesele lor erau mereu în topuri, Randi susține că se lupta cu timiditatea și nu-i plăcea deloc această latură a sa.

”Nu-mi plăcea că sunt timid, dar nu știam ce să fac să fiu altfel. M-a ajutat scena, cu siguranță, și oamenii cu care am intrat în contact. De-asta am și purtat ochelari în câteva sute de concerte. Nu știam cum să privesc oamenii, ce să le transmit, așa cu ochelarii puteam să mă și ascund și să mă uit în altă parte. Ușor, ușor am renunțat la ei. Nu deodată. Aveam câte o zi în care simțeam că mă pot uita în ochii oamenilor. Acum nu mai port nici vara ochelari, cred că vreau să recuperez perioada aia”, a declarat Randi în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” de la Antena Stars.

Artistul și-a amintit și de primul concert care, după spusele sale, ar fi fost un dezastru. Lipsa experienței asociată cu ghinionul și câteva mici neînțelegeri au transformat prima întâlnire live cu publicul într-o experiență deloc plăcută.

Articolul continuă după reclamă

Despre toate acestea, dar și despre planurile de viitor, despre tentațiile ce vin la pachet cu succesul, despre dragoste și familie, Randi va vorbi în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” difuzată sâmbătă, de la ora 13.00, la Antena Stars.

Alain Delon, de urgență la spital: "Nu mai am mulţi ani de trăit"... Se așează la casa lui? Primele declaraţii ale lui Liviu Vârciu de când a devenit tătic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ramona Olaru, sfaturi de dragoste pentru Aris Eram. Ce au dezvăluit cei 2 despre relația lor
Ramona Olaru, sfaturi de dragoste pentru Aris Eram. Ce au dezvăluit cei 2 despre relația lor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Martha Stewart, în centrul unui scandal după costumul ales de Halloween. Vedeta a șters fotografia și a reacționat la critici
Martha Stewart, în centrul unui scandal după costumul ales de Halloween. Vedeta a șters fotografia și a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x